Oamenii cu care trăim.
Oamenii cu care împărţim acelaşi aer jumătate din zi, poate mai mult de atât.
Oamenii cu care împărţim aceeaşi casă, oamenii lângă care petrecem mai mult timp dormind decât vorbind.
Oamenii alături de care ne trăim bucuriile, oamenii alături de care plângem.
Oamenii lângă care învăţăm să fim mai buni.
Oamenii care ne ajută înţelegem unde greşim.
Oamenii care ne ridică atunci când ne-am împiedicat.
Oamenii care ne-au făcut să înţelegem ce înseamnă siguranţa, alături de care am fi în stare să traversăm oceanul.
Toţi aceşti oameni sunt parte din noi. Sunt bucăţile cheie din puzzle, sunt punţile care leagă drumurile pe care n-am fi ajuns în mod normal. Este adevărat că de multe ori ni se pare greu şi nedrept să petrecem mai mult timp cu oameni pe care viaţa ni i-a adus întâmplător lângă noi, decât cu familia. Este ciudat că ajungem să îi cunoaştem mai bine pe aceşti necunoscuţi decât pe cei despre care ar trebui să ştim totul. Dar, în fond, despre asta e viaţa. Nu-i o poveste perfectă, nu-i un vis, nu-i ceva ce poate fi rescris atunci când greşim. La fel şi cu orele care puse cap la cap ajung să fie viaţa noastră. Sunt ore pline de fel de fel de necunoscuţi, ore trunchiate cu oameni frumoşi, sunt ore scurte şi ore lungi.
Nu ştiu cum e pentru alţii. Văd în jurul meu şi trag concluzii. Unele corecte, altele pripite. Nu ştiu cum e pentru alţii, dar ştiu cum am învăţat eu să mă bucur de ceea ce am şi să continui excerciţiul de a mă plânge mai puţin. Nu s-a inventat abia în ultimii ani serviciul din cauza căruia oamenii petrec mai mult timp muncind decât cu familia. Nu cred că pe vremea când bărbaţii plecau la vânătoare printre dinozauri, se întorceau devreme şi aveau timp ore în şir de foc de tabără în fiecare seară. Pur şi simplu nu cred. Poate că a fost o vreme când omenirea credea că maşinile şi industralizarea o să aducă omului atât de mult timp liber, încât să-şi balanseze mai bine timpul. Dar au apărut noi şi noi invenţii care ne ajută să trăim mai bine, mai scutiţi de greutăţi, dar cer multe ore de muncă. Nu cred că e cazul să ne plângem. Nu avem la dispoziţie luxul de a pierde timpul cu aşa ceva. Mai bine ne-am bucura de fiecare clipă, chiar daca „unde” şi „cu cine” nu le putem alege. Pentru că exact de la aceşti oricine-ar-fi-ei din jurul nostru învăţăm cel mai mult.
