Fiecare viață este o poveste. Cu suișuri și coborâșuri, cu versanți abrupți sau câmpii scăldate în soare.
Uneori, când autorul este copleșit de propriile sale drumuri, povestitorul își intră în rol și schițează câteva detalii pentru ochii privitorilor. Alteori, tăcerea îi cuprinde pe amândoi. Atât în aceste situații, cât și când personajul principal are controlul zborului său și-l expune cu dezinvoltură, există cotloane ferite de ochii iscoditori sau locuri expuse, nebăgate în seamă din nepăsare.
Fiecare poveste adăpostește ceva ce nu-i la îndemâna oricăruia din jur, ceva ce nu poate fi tradus doar prin cuvinte, ceva ce are înțeles doar prins în context. Iar aceasta este motivul pentru care omenește ar fi să nu ne grăbim cu judecăți și etichete, ci să ne facem timp și să ascultăm. Și să ne umplem inimile cu bunăvoință, cu înțelegere, grijă și respect față de cei din jur. Cu cât vom face mai mult astfel, cu cât o vor face tot mai mulți, cu atât vom primi înapoi aceeași dispoziție pentru ascultare și respect.
Suntem fiecare câte o poveste și merităm ca aceasta să fie prețuită.
Dacă toată lumea ar avea delicatețea ta sufletească lumea ar fi mai bună.
Dacă fiecare ar fi 1% mai bun în fiecare an, ne-ar fi bine în doar câteva generații…
Ai găsit cele mai potrîvite cuvinte pentru a „zugrăvi” unul din adevărurile vieții.
Să fie asta natura umană? Eu tot sper că prin educație, în timp, mult timp, omenirea va învăța să fie altfel.
Cred eu că am fost altfel, căci așa s-au păstrat poveștile și pildele populare. Doar că timpurile ne-au schimbat în ceea ce suntem astăzi.
Așa că, ar fi să revenim la ce am fost cândva, noi ca popor.