vendredi, toujours l’amour

a fost o zi de vineri cand l-am vazut prima data. a trecut pe langa mine fara sa ma observe. eu insa nu pot sa ii uit chipul. blond, cu parul lasat putin in vant. razele soarelui ii conturau profilul. era inalt si frumos. cel mai frumos. iar eu eram nimic mai mult decat un pui de om care se indragostea pentru prima data.

~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~

ma indreptam fericita spre casa. un examen greu era deja amintire si chiar luasem o nota de care sa fiu mandra. ma grabeam pentru ca seara aveam intalnire. iubitul meu nu accepta sa ajung cu intarziere, asa ca trebuia sa ma aranjez din timp. eram hotarata sa nu ma opresc nicaieri pe drum.

si nici nu m-am oprit, doar inima a facut-o. inima a ramas pironita-n loc, langa semaforul unde il vazusem si prima oara. acum era parca mai frumos, mai semet, mai inabordabil. l-am fixat putin cu privirea, dar fara succes. nu am insistat mai mult. pana la urma, avusesem nevoie de ani de zile ca sa-i uit privirea, nu era cazul sa stric totul tocmai acum. intre timp, stiam cine e, unde sta… dar la fel cum le aflasem, la fel vroiam sa le uit. ce sens ar fi avut sa ma agit acum pentru o cauza pierduta din start?

~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~

va trece timp, vor trece vieti. doua vieti. una a ei, una a lui. vor fi batrani si le vor fi trait pe toate. vor fi iubit, vor fi trait cum au stiut mai bine. ea va merge domol spre casa, imbracata elegant, ca intotdeauna. se va opri la semafor, iar gandul ii va fi la nepotii plecati la studii prin tari straine. masinile incetinesc si ea asteapta sa se faca verde dintr-o secunda in alta.

simte o atingere usoara pe umar si isi intoarce privirea. pietonii trec pe langa ea, se duc randuri-randuri. se face rosu, se va face verde din nou. ochii ei mari il privesc. anii l-au nins si pe el. il recunoaste poate chiar cu o clipa mai devreme de a-i intalni privirea, poate chiar din clipa cand i-a atins umarul. era deja mult prea batrana pentru a se juca de-a mandra. ii zambeste usor. privirea ii coboara spre buchetul imens de trandafiri care isi facea aparitia din spatele lui.

– Iti multumesc pentru ca ai fost visarea mea, frumoasa doamna! Ai fost visarea fiecarei clipe, speranta fiecarui an ce l-am trait. Te-am iubit desi te-am pierdut inainte sa te am… Imi pare rau… iti mai pot spune? ma vei putea ierta vreodata? ca te-am iubit de la distanta, ca nu ti-am fost aicea cand m-ai vrut, ca alta viata ti-ai facut?

Lacrimi grabite i se prelingeau pe fata… si il privea cum pleaca, cum se duce… el, care a tinut sa-i spuna toate astea, atat de crud ca n-a lasat-o vreun raspus sa-i poata da…

spacer

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!