săptămâna cu 13. cu tuse, tuse, tuse, gât în pioneze. cu soare în weekend. o săptămână cu multe idei, aşa cum îmi place mie. mai bine multe idei, din care poţi pune în practică doar o parte, decât fără. Ce s-a întâmplat? Am preluat responsabilitatea cafelei la birou. A cumpărării ei, mai exact. Suntem vreo câţiva care cotizăm din când în când, pentru că preferăm cafeaua la filtru celei la dozator. Dar more »
An: 2014
pe muchia timpului
La graniţă, în locul dintre azi şi mâine. Între hăul şi muchia timpului în care te reinventezi. Acolo unde teama dispare, te întâlneşti cu tine şi alegi. Mâinile tale trasează prin aer nişte linii imaginare, le aruncă, le adună, le aşează ordonat. Banca e gata şi te aşezi uşor. E timpul să te odihneşti puţin, să fii spectator, să pui în balanţă, să iei decizii. Priveşti apusul şi răsăritul deopotrivă. more »
plecat
Plecat sub greutăţile vieţii, copacul fără de crengi priveşte pământul. Va avea mulţi ani de acum înainte în care să-l înveţe, să-i cunoască fiecare nuanţă, să-l ştie când e secat, când e prea umed. Va ştii când îi e prea greu să-l care, dar asta nu va schimba nimic, căci de acolo nu are unde pleca. Luna îi priveşte… roşeşte uşor şi se prelinge printre crengi. E iarnă. Iarna vieţii lor. more »
regrete în tranşee
Păcătoase-s regretele… îţi schimbă faţa într-una posomorâtă, te chinuie, te prind de un picior, îţi dau un brânci şi apoi şterg cu tine pe jos în timp ce te trag de-a lungul unei străzi pline cu spectatori, care nu-s tocmai oarecine, ci toate rudele îndepărtate, toţi vecinii, colegii, ăi mai guralivi dintre ei şi care fac din ţânţar armăsar. Şi-aşa dacă îţi dai drumul la limbă şi-ţi exprimi un regret, more »
Eminescu, mai mult decât poet
Cândva, intre 1850 si 1889, un om extraordinar a păşit pe pământul ţării noastre. Nu a fost doar un poet, visător şi cu vorbe meşteşugite. A fost un OM deosebit, care a înţeles mult şi a încercat să ne explice şi nouă… S-a scris mult astăzi, iar eu aş vrea să adaug ceva… nu versuri. Un amor care se sfârşeşte cu amiciţie, nu a fost amor. Spirite mari se nasc adesea more »
„the big year” in a small wordless wednesday
relaxare… de ianuarie
relaxare de ianuarie. aşa am numit eu playlist-ul. nu am fost prea inspirată, dar poate… nici nu trebuie. dacă e vorba de relaxare, relaxare să fie. fundal sonor când spălaţi vasele, rufele sau daţi cu trafaletul. sau mai bine nu, nu când daţi cu trafaletul 🙂 şi… ştiu eu că maestrul de ceremonii este G, dar… aşa am simţit eu. chef şi drag să fac un playlist pentru voi. de more »
săptămâna 2. rezumat și de la capăt
a mai trecut o săptămână. parcă nu așa de repede. cu rutină instalată. cu ceață. cu soare. fără filme, fără teatru, cu puţine pagini parcurse. o seară liniştită. repaus înainte de săptămâna în care ne aruncăm în zori. Ce s-a întâmplat? Am constatat că sunt din ce în ce mai alergică la muzica de umplutură. Dar mă educ. Nu suntem (doar) ceea ce ascultăm. Şi uneori poate chiar e nevoie de more »
vina semnului de întrebare
de fiecare dată când îmi pun o întrebare, până sa primesc măcar un sfert de răspuns, vin grăbite alte întrebări… dar aleg incertitudinea în locul unei certitudini goale.
interzis zâmbetelor
de mi-ai fi ascultat tăcerea, de ai fi mers în umbra sufletului meu ai fi știut că eu nu plâng cu lacrimi eu râd amar. cuţite îmi arunci cu fiecare zâmbet. au nu ştii că nu le pot privi, nici pe-unul că eu cu arcuiri de buze mă înec? nu caut o poveste nouă nici să închid vreuna veche. las timpului plăcerea să mă uite. © Iustina Dorobanţu, 10 ianuarie more »
anotimpul de douăsprezece luni
Anotimpul bucuriei? Este cel care durează douăsprezece luni. Are un început şi un sfârşit, ca orice anotimp. Şi cu fiecare început, apare acel freamăt plăcut al noului, al speranţei, al promisiunilor care pot umple spaţiile goale ale inimii. E anotimpul perfect în care să te naşti. Vei putea vorbi despre el necontenit. Să râzi la soare, să alergi cu tălpile goale prin iarbă, să te bucuri cu toată fiinţa ta. more »
iarna nu-i ca vara, da’ nici dimineaţa ca seara
Prea e celebra vorbă a lui Băse’, cum că iarna nu-i ca vara, ca să nu vin și eu cu una: dimineața nu-i ca seara. Nu vă vine a mă contrazice, nu? Dacă mă gândesc la oglindă-oglinjoara fixată de perete, aș zice că am dreptate. Dimineața, o față lungă, gri, vag vizibilă printre gene stă proptită în oglindă. Dar seara… oh, seara! (seara târziu, să ne înțelegem) O privire angelică, more »
n-am greşit, nu mă scuzaţi!
cât de mult ai voie să… greşesti? cât e intenţie, cât neglijenţă? şi, până la urmă, cine decide ce-i greşit, ce nu?
noi nu. noi nu vorbim, noi comunicăm.
Nu ne vorbim. Arareori schimbăm vreun mesaj sau vreo vorbă. Nu ne vorbim, dar ne dăm like şi share. Nu zic, avem la ce. Dar nu ne-am văzut de ani de zile, ne aprobăm reciproc pe facebook, dar nu ne dăm niuciun telefon, măcar să ne întrebăm: „Hei, eşti bine?”. E ridicol. E realitatea. Şi oh, nu! Nu suntem unicat. Ca noi, mii. Jenant. Îmi vine să intru în pământ. more »
săptămâna 1. rezumat și de la capăt
2% din an a trecut. Repede. Frumos. O seară liniștită de duminică. Cacao cu lapte, biscuiți și un film. Nici prea-prea, nici foarte-foarte: Transformers (I). Numai bun pentru a nu-mi bate capul prea tare, și fără de lacrimi. Că deh… eu nu plâng doar la drame şi filme siropoase, ci și la SF-uri… Iar până am finalizat micul jurnal din săptămâna întâi, a început și să terminat și Æon Flux. more »
poveste cu o plimbare
A fost odată ca niciodată (sau poate a fost chiar ieri) o fetiță care ieșea în fiecare seară în parc cu cățelul ei (sau poate nu era un cățel, ci doar un ursuleț de pluș). Îl iubea mult şi îi purta de grijă. Ei doi aveau o poveste şi era povestea lor. Dacă ar fi existat o poveste mai frumoasă de-atât, doar ei ar fi putut să o scrie. Și more »