alegeri, joacă și scrieri

trei ursitoare

Trei ursitoare stau la capătul lumii, neîntrecute în frumusețe și diafane în rochiile lor vaporoase de mătase, de parcă sunt niște raze de soare frânte-n curcubeu. Ele veghează fiecare sosire și măsoară fiecare plecare, pentru ca totul să se petreacă precum e scris încă de la începutul lumii. Nu-i zi, nici noapte acolo unde sunt ele. Fără odihnă, dar nicidecum cu oboseală, au în grijă să dea fiecăruia câte ceva. Rar, mai e câte o zi când caută sfat. Precum cea de astăzi…

Mamă Ursitoare, venim la tine. Călăuzește-ne în alegerile pe care le avem de făcut acum.
– ‎Vă ascult, le spuse ea privindu-le blând.
– ‎A coborât o stea.
‎Dar e minunat! Nu se întâmplă în fiecare zi așa ceva. Să vină de-acolo din lumea ei, pentru a afla cum e o viață de om. Să se oprească din sclipire timp de o clipă, aproape insesizabil, pentru a trăi precum un muritor. Dați-i tot ce-i mai bun!
– ‎Iubire? ‎Bogăție? ‎Frumusețe?
-‎ Dar nu dăm nimănui totul!
-‎ Și nici nu distingem între cei ce primesc. Vorbiră și se mirară, pe rând, cele trei ursitoare.
Nicidecum! Steluța voastră a privit suficient de sus. Cunoaște prea multe povești, ca voi să îi oferiți una banală. Mergeți și faceți așa cum știți voi cel mai bine.

Cele trei ursitoare s-au întors la capătul lumii, în locul de intrare al tuturor sufletelor pe Pământ. I-au dat steluței după cum au crezut mai cu folos.

Prima ursitoare i-a dat putere: să reziste, să lupte, să cadă, să se ridice, să o ia de la capăt. I-a dat putere cât să dea și altora. I-a dat minte să înțeleagă când să renunțe și când să meargă mai departe și cum. I-a dat totul în fire de nisip – i-a pus în pumnul drept mai mult decât putea duce, de i se scurgea printre degete, iar în cel stâng abia câteva pietricele mărunte.

Cea de a doua ursitoare i-a dat iubire: de tot ce-i frumos, de ce-i mai puțin frumos sau cunoscut sau înțeles, de oameni, de viață, de a fi pur și simplu, i-a dat o iubire de-o viață și multe bucăți de iubiri de-o vară, i-a dat iubire palidă, i-a dat pasiune, i-a dat îndrăgostiri în fiecare primăvară, i-a dat refuzuri și lacrimi și imposibil.

Cea de a treia ursitoare i-a dat drumuri: către locuri, către oameni, către tot ceea ce ar putea să devină. Drumuri drepte și drumuri întortocheate, drumuri închise și intersecții complicate, drumuri pline de gropi și drumuri line, drumuri de pământ și drumuri pavate. I-a dat și lumină, să vadă chiar și în vremuri întunecate. Și i-a dat întuneric, pentru zilele când soarele o va orbi cu strălucirea sa.

Nu vei ști niciodată dacă treci pe lângă vreo steluță, dacă stai de vorbă cu una sau, cine știe, dacă ești vreuna. Iar oamenii pe care îi vei întâlni de-a lungul vieții îți vor arăta cât de frumoase pot fi devenirile, doar să te oprești din ritmul tău și să le asculți poveștile. Căci deosebirile dintre noi nu țin de locurile din care venim sau cine am fost vreodată, ci de cum alegem acum să folosim darurile ursitoarelor.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.