Gândul zilei mele: omul se teme cel mai mult de ceea ce ar putea găsi în interiorul său.
Paradoxal, pentru că exact acolo poate găsi cele mai bune resurse de care are nevoie.
Se teme pentru că știe, intuitiv, cât zace în el. Și știe că revelația i-ar pune în pericol stabilitatea și siguranța de care se bucură. Iar o părticică din el vrea „liniște” și face orice ca să îl țină în loc. Îi face rost de scuze. Știe că odată ce va găsi ceea ce are deja, va avea responsabilități în plus față de lume și că-și va dori să și le îndeplinească și că nu se va putea împotrivi.
Cine știe, poate ca părticica aceea din fiecare este, pur și simplu, un test. Un test pe care îl putem trece doar individual. Putem primi ajutor din exterior, dar examenul îl dăm singuri, nu poate merge altcineva în locul nostru.
În interiorul fiecăruia dintre noi sunt cele mai bune resurse, cele absolut necesare, ce nu pot fi împrumutate. Pot fi copiate, dar nu pot fi simulate la infinit. Trebuie trezite din adormire și folosite. Sunt acele resurse susținătoare și aliniate cu firea fiecăruia, acele resurse care ne pot urca mai sus decât ne putem imagina.
În interiorul nostru găsim bunătatea și iubirea, care ne pot speria. Dar sunt acolo pentru a da mai mult decât primim, acela le este rolul.
În interiorul nostru găsim puterea de a trece peste greutăți și înțelepciunea de a o face cu folos și cu integritate.
În interiorul nostru găsim talentele pe care sunt acolo pentru a fi exploatate pentru a aduce frumusețe și calitate vieții.
Un pas, o rasucire pe călcâi jur-împrejur, o privire în oglindă, un dialog cu sine. Și un salt în necunoscut, cu încredere că vei afla din mers cum să îți deschizi aripile. Atât e nevoie.
