alegeri, jurnal, povesti, parinti, copii

lecții din viață. notițe (1)

Unele lecții din viață sunt scurte, altele mai lungi.

Iar ce mi-e mie lecție, îi poate fi altuia plăcere.  Sau invers.

Sunt unele lecții care țin o viață. Se manifestă ca lecții până în ultima clipă, atunci când nu realizezi că sunt lecții și le tratezi nepotrivit. Nu rău, nu greșit, ci nepotrivit. Nepotrivit învățării.

Și sunt acele unele lucruri care se întind pe durata unei vieți, dar care se manifestă ca lecții doar un timp – până înțelegi, până înveți, până accepți, până renunți la a te opune.

O lecție precum atenția totală poate veni sub forma unui copil.

Este o lecție care cere exercițiu, mult exercițiu. Și răbdare, și iubire, și înțelegere, și putere, și schimbarea perspectivei, și disciplină, și urechi care să asculte, și minte care să nu judece, și gură care să nu vorbească înainte de a gândi… Creșterea unui copil este o lecție, așa cred eu. Te poți opri – dacă așa îți stă în fire, dacă așa este cel mai bine pentru tine – la o relație standard a timpurilor noastre, o relație părinte-copil cu un singur sens. Eu o prefer pe cea care a arată ca o autostradă cu două sensuri și multe benzi. Eu cred mai mult în rolul de călăuzitor, de suport necondiționat al părintelui pentru un pui de om care începe viața.

Am stat și m-am gândit la toate acestea astăzi, când am remarcat (din nou) că nu ascult cu totul, că nu intru în joc, că răbdarea fuge prea repede. Evident, măsurate din perspectiva nivelului meu de pretenții de la propria persoană. Și astfel încep să mi se cristalizeze anumite răspunsuri, anumite lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc la mine și cum o să o pun în aplicare.

Dar în același timp m-am gândit… oare cum se văd lucrurile și care sunt lecțiile pentru cineva care este la polul opus? Mă gândesc la cei care se regăsesc complet în postura de părinte, la cei care simt că pentru asta s-au născut. Oare care le sunt lecțiile? Dar celor foarte stricți și autoritari? Dacă ar fi să facem o hartă cu toate tipurile de lecții, cum diferă ele oare în funcție de abordarea părintelui față de copil? Cum îi transformă pe ei lecțiile lor?

Și toate aceste întrebări plecând de la premisa că nu există adevăr absolut, ci doar variante diferite de comportament, înțelegere și manifestare.

5 thoughts on “lecții din viață. notițe (1)

    1. Eu nu m-am prins în 8 ani că este vorba despre lecții. Abia în ultimele luni încep să înlocuiesc din gândire „nu sunt făcută să fiu mamă, dar o fac” cu ceva mai constructiv, mult mai potrivit pentru mine, pentru creșterea mea ca om.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.