Da’ râzi, nu glumă!
Du-te undeva unde ai parte de liniște și râzi. O cameră unde poți sta doar tu, fără să te deranjeze careva, sau ieși în curte, într-un parc, de unul singur, de una singură, și râzi. Râzi cum n-ai râs de luni de zile, râzi fără motiv, râzi din toată inima. Întinde-te pe jos, aleargă în cercuri, fă cum vrei, dar râzi! Râzi cu acel râs molipsitor care te va face să râzi de râsul tău. Râzi minute în șir!
Și vei uita – cel puțin o vreme – de ceea ce te-a întristat azi. Și, cine știe, poate nici nu va mai avea importanță, după.
Bucuria ești tu.
Să ştii că am făcut asta de câteva ori. Nu neaparat ca să alung o supărare ci pentru că… nu ştiu… aşa-mi venea să râd singură şi râdeam din tot sufletul. Am crezut că-s defectă dar acum constat că poate fi o terapie 😉
Chiar e o terapie… de pe la chinezi, dacă nu mă înșel. Să te întinzi pe jos și să râzi 5 min, zilnic.
Sună ciudat dar cred că-şi face efectul 😀
Mai contează cum sună? 🙂
Înainte de a încerca, este bizar.
Dar cine trece prin asta, știe cum e și privește altfel lucrurile.
Cum să nu râd dacă mă trimiți pe un câmp violet și-mi spui că viața este roz? 😀
Dar…unde mai strecor și eu albastrul, culoarea mea preferată? Nu, nu-mi spune că violetul ar fi un roz albătrit puțin. Deși…
Păi de unde să scot atâtea poze, zi de zi 🙂 ? Azi cu roz, mâine-poimâine când o fi rapița galbenă de tot, pun și cu cer albastru.