– Mama, am desenat un cerc pe jos. Dar l-am șters.
– Era un cerc frumos?
– Da.
– Era un cerc fericit?
– Da.
Ultimul răspuns a venit ferm și rapid. Și natural. Fără a pune sub semnul întrebării nici curiozitatea mea, nici posibilitatea ca un cerc să fie fericit sau dimpotrivă.
– Uite, așa era.
Iar cercul prinde contur. Tras prin inel, de suplu ce era.
– Și de unde știi că era fericit?
Ea ia creionul și îi desenează fericirea, să înțeleg și eu.
Cercul fericit m-a lăsat fără cuvinte. 🙂
A fost prea delicioasă conversația ca să nu o împart și cu voi 🙂
Mulţumim. Ne-ati aşezat zâmbete pe față. 🙂
Sper ca pluralul e pentru că… eram două (eu și fata mea) care am rezolvat problema cu zâmbetele.
Sau pentru că sunteți mai mulți cei cărora le-am așezat zâmbetele.
Pentru că…ambele variante. 🙂
pfiu, răsuflu ușurată 😉
😉 TE îmbrăţişez. 😀
Iustina, draga mea, ești mamă??! <3 Îmi pari foarte tânăruță și într-un mod frumos copilăroasă. 🙂
🙂 sunt tânăra la suflet și comportament, dar în buletin zice că am 4zeci 😉
Buletinul e vinovat de informații false, care nu sunt în ton cu starea sufletească. 🙂