Când sunt în faţa calculatorului, îi mulţumesc inventatorului lui undo. De multe ori mi-a fost bun prieten şi m-a întors în punctul de plecare. M-am obişnuit însă prea mult cu disponibilitatea lui undo. Acesta nu există în viaţa reală, pentru că timpul curge într-un singur sens.
Nu există undo pentru cei ale căror meserii au impact direct asupra vieţilor semenilor. Cum ar fi să te bazezi pe un undo invocat de un chirurg în operaţie, de un arhitect după ce clădirea e dată în folosință, de un pilot de avion la mii de metri în aer? Nu există undo pentru vorbe rostite la supărare, nici în trafic, nici când te laşi pradă neatenţiei.
Undo a apărut pentru că a fost nevoie de el. Pentru un scurt timp poate ca să ne facă să ne credem stăpâni. Dar e doar apa plată cu care ne îmbătăm. Dacă stau să mă gândesc mai bine, undo e un concept la care oamenii au visat prea mult ca să şi-l refuze. Dar, ca orice lucru bun, trebuie uzat nu abuzat. Iar capul trebuie să rămână pe umeri, căci fantezia e doar la un undo distanţă de realitate.
