Fata lu’ mama, clar!
Pentru necunoscători, să explic puţin desenul: pisica e văzută din spate, pentru că ea priveşte dinspre mare spre uscat.
Nu am îndrăznit să întreb nimic mai mult, că cine știe ce mai aflam. Dar dacă ar fi să îmi amintesc cum am învățat în clasa a VIII-a la comentarii să spun multe interesante despre nimic, aş spune: autorul acestei picturi are o viziune deosebită asupra vieţii şi Soarelui ca centru al universului nostru, întreg cerul făcându-şi apariţia dintre razele acestuia. Contrastând cu această abordare ieşită din comun asupra genezei, în prim plan remarcăm simbolul crucii, mascat de schiţa unei bărci. Elementul uman, aduce în prim plan inocenţa copilăriei. Paleta coloristică aleasă dezvăluie fie o traumă din primul an de viaţă, când plodul a fost îndopat cu morcovi, fie o adicţie transferată pe linie maternă pentru angajator.
La multe astfel de desene înainte! :p
Bine toate aceste aspecte sunt foarte bine conturate in pictura de mai sus. Un lucru insa ma face sa ma intreb:
-Unde-i pisica? 😯
Cum asa, unde e pisica? E chestia aia cu urechi mari si coada din barca 🙂
Eu credeam ca este un Apatozaurus cu aripi, care ii sopteste ceva la ureche fetitei aceleia… 😯
foarte posibil. e deghizat insa in pisica, pentru a fi mai usor acceptat in lumea noastra… 🙂
Bine, atunci pisica sa ramana! 😆 😆
Ador imaginatia copiilor si modul lor de reprezentare plastica a celor ce gandesc. Poti sa te pierzi in lumea asta a lor, ascultandu-i si privindu-i 🙂
Vaiiii, deci sublima relatarea ta. Imbinand desenul copilei si relatarea ta, lecturandule iti dai seama automat de dragostea infinita ce i o porti… Foarte tare, felicitari !!!
Multumesc 🙂