De ce să presupui?

A presupune pur şi simplu, este o mare capcană. În oricare zonă a vieţii, profesională sau personală.

Nu presupune nimic, fără să cercetezi. Nu presupune că ai răspunsurile corecte, dacă nu ai întrebat. Nu presupune că ţi s-ar fi spus, dacă s-ar fi întâmplat. Nu presupune că dacă i-ai zis prietenului tău că e ziua celei mai bune prietene în weekend, el va şti că trebuie să mergeţi la petrecerea ei sâmbătă seara, de la 11, în clubul cutare. Nu presupune că dacă te întrebă un coleg despre un raport pentru care ai reclamat nişte erori, ar fi ca să-l repare. Nu presupune că fata care dă din cap zâmbindu-ţi galeş ar fi citit cartea despre care tu îi vorbeşti. Nu presupune că ai tăi au priceput cu cine ieşi, dacă le zici că mergi la o întâlnire dublă, doi băieţi şi două fete, pentru că ei te cred iubita băiatului înalt, când inima ta bate pentru blonda pe care o ţii de mână. Nu presupune că bona ştie ce vitamine să îi dea copilului tău, doar pentru că şi ea are un copil, pe care l-a crescut cu vreo treizeci de ani în urmă. Nu presupune că ea are ochii roşii pentru că a plâns toată noaptea, poate ar trebui să o trimiţi la oftalmolog. Nu presupune că ţi s-a plătit salariul, dacă banii nu dau semne să fi intrat în cont. Nu presupune că meşterul va şti pur şi simplu în ce cameră cu ce culoare să zugrăvească, doar pentru că ţie ţi se pare normal să fie alb în sufragerie şi bleu în dormitor. Nu presupune că dacă el a intrat în magazinul de bijuterii, alege inelul cu care să te ceară. Nu presupune că acela care râde cel mai senin ar fi cel mai fericit. Nu presupune că ai de trăit o sută de ani. Nu presupune că ai înţeles înainte de a ţi se explica.

Nu prespune absolut nimic. Pentru că s-ar putea ca şi eu să presupun că tu te-ai informat înainte de a-mi vorbi.

P.S. Nu presupune că ştiu ce spun acum.