Ziceam că o perioadă nu mai trec pe aici, că îmi iau o blogovacanţă. Dar iată-mă aici cu perpetua mea revoltă împotriva luptelor inutile din bătălii închipuite. Până la urmă, de-asta mi-am cumpărat domeniu şi plătesc pentru un oarecare spaţiu pe server, ca să spun ce vreau, când vreau, cum vreau. Iar dacă ce scriu agresează vizual pe careva, poate că înseamnă că am depăşit fix linia aia de bun simţ pe care o tot ridic în slăvi. No’ bine, că nu m-a scutit nici pe mine mama natură de ceva ipocrizie.
Nu-mi plac nici cumpărătorii, nici vânzătorii care se bat în piept zicând „clientul nostru, stăpânul nostru”, singura lor interpretare a acestui tablou fiind unu’ șmecher cu un bici în mână alături de sclavul lui care îi linge pantofii. Nu-mi place deloc atitudinea asta de care/pe/care, de parcă sunt nişte exemplare din lanţul trofic care îşi dispută supremația. Nu-mi place atitudinea cumpărătorilor care se cred veşnic păcăliți, de parcă ei sunt buricul târgului, pentru care s-a inventat cântarul care trage, casa de marcat intenţionat defectă, facturile de orice servicii umflate, preţurile mărite fix în săptămâna aia. Şi precis păcăleala a venit de la dom’ patron sau dom’ director sau e dictată din altă ţară. Oamenii ăştia păcăliți sunt nişte sfinţi care n-au greşit niciodată la serviciu, nu-i aşa? că altfel nu ar fi aruncat cu rahat primii. Apoi, nu-mi plac cei care cred din toată inima că e o bătălie. Ok, un de bătălie e, dar dacă oamenii şi-ar fi păstrat cei şapte ani de acasă, adică decenţa şi bunul simţ, concurenţa ar fi constructivă, nu distructivă. Şi nu îmi plac cei care scot ochii clientului cu ce au făcut şi ce avantaje i-au dat. Păi le-ai dat că ai vrut, nu că n-ai vrut. Apoi, unii clienţi sunt mai super ca alţii. Ei bine, nici p-asta nu vreau s-o cred decât dacă are pe fundal ceva sex, fraiereală pe faţă, şpagă, pupincurism. Inegalitatea nu există. Ea este creată şi întreţinută datorită unor interese. Şi iar ieşim din sfera bunului simţ.
Nu vă daţi cumva cu presupusul că nu pricep ce-i cu afacerile şi câștigul, sau cu drepturile consumatorului. Am, chiar am. Dar a muta propriile lipsuri, frustrări, furia, proiecţia îmbogățirilor şi pierderilor ulterioare, visele de mărire, asupra părții „adverse” reprezintă, după mine, decăderea din statutul de om de omenie. Asta e grav şi foarte trist. Şi explică lumea bezmetică în care trăim.
