Ce gust are liniştea? Hmm… închid ochii şi încerc să-mi dau seama… pentru că sigur ştiu asta…
Liniştea are miros de lăcrămioare… şi sunet de clopoţei în vânt. Parcă îi aud… aici, aproape de mine. Inspir adânc şi îmi vine să zâmbesc. Pur şi simplu, fără vreun motiv evident. Liniştea are gust de căpşuni coapte.
Şi dacă aş fi în vârf de munte, atât de aproape de cer… aş putea să o aud, să o simt, să o prind în mâini şi să o pierd imediat printre degete. Liniştea are gust de nori pufoşi.
Ce bine e când eşti lângă mine… Mă ţii în braţe şi privim lumea de pe acoperişul ei. Respiri atât de uşor, de parcă n-ai vrea să tulburi liniştea lumii. Liniştea are gustul tău, iubire.
