rânduri de gânduri

…

Cum se începe un articol/post/ce-o fi pe care habar n-ai cum sa-l faci să fie cât de cât acceptabil? Chiar nu ştiu. Dar ştiu un singur lucru: că nu avem dreptul să ne credem zei… Nu, nu o să zic că de mâine nu mai mănânc carne sau nu mai port pantofi din piele, pentru că am făcut-o şi după ce am văzut Food, Inc. În seara asta am urmarit cele şase minute de mai jos. Un singur lucru pot să zic: să ne învăţam copiii că nu aşa au fost lăsate lucrurile să fie. Nu e în ordinea naturală a lucurilor, indiferent la ce biserică mergi, sau nu mergi, sau dacă crezi că doar Charles Darwin a avut dreptate, şi nici în evetualitatea în care am fi un amărât de experiment al unor gri omuleţi din spaţiu sau din adâncuri.

Mă duc să mă culc, că altfel cine ştie ce mai pun aici.

http://vimeo.com/57126054

actualizare 13 sept: intrucat am remarcat ca nu mai este disponibil acest filmulet, am gasit alta sursa:

http://trueactivist.com/gab_gallery/holy-sh-t-without-saying-a-word-this-6-minute-short-film-will-make-you-speechless/

5 thoughts on “…”

  1. Am sarit inceputul, nu am putut sa ma uit la el. Ma simt dezgustata si ipocrita pentru ca stiu ca si eu sunt unul dintre oamenii care-si umplu cosurile cu lacomie.
    E trist sa asistam la propria noastra dezumanizare si sa ne complacem asa.

    1. Îmi vine acum o întrebare: oare ce ar fi mai uşor de schimbat: mentalitatea unei clase politice care nu pare să trăiască pentru ţară, sau o industrie care ne îndeamnă să fim consumatori fără discernământ? Ajung să mă gândesc că ceea ce mă revolta ieri e o treabă măruntă, pe lângă industria alimentară.
      Mai bine că ai sărit începutul…

  2. Industria alimentara e rezultatul consumerismului complusiv care l-a molipsit pana si pe taranul cu gradina lui care mai trage o fuga in Kaufland sau Carrefour sa-si mai ia un mic sau niste carnati. Noi suntem cei care o alimentam, cei care cerem, cei mai cumparam mai mult decat mancam, dovada fiind „resturile” pe care le aruncam pentru ca avem prea multa mancare in frigider!
    Cred ca mentalitatea consumatorilor, a noastra, trebuie sa se schimbe. Teoretic, idealist, nu stiu, daca se schimba cererea, (ar trebui sa ) se schimbe si produsul sau macar modul in care e administrat. Daca am sti ce mancam cu adevarat, ce incearca sa ascunda marile corporatii care ne otravesc, atunci poate s-ar schimba lucrurile.
    Mentalitatea claselor politice, a elitei nu se va schimba, nu cand controleaza o industrie atat de prospera, nu cand ne pot pacali atat de usor.

    Ma opresc aici, ar fi prea multe de spus, mult mai multe decat stiu eu.
    Am inceput sa ma uit la „Food Inc”, probabil voi regreta alegerea…

  3. Da, ai dreptate, modificarea cererii este cea care schimba produsul. Problema este ca vorbim de o productie de masa, in care o modificare de 5-10% a cererii nu va influenta productia, pentru ca un procent mic se acopera prin preturi usor crescute, astfel incat veniturile companiei sa ramana constante, sau prin exploatarea unor piete/produse de nisa, pentru care vor crea nevoia de consum. Schimbarea ca necesitate trebuie sa fie inteleasa de toti consumatorii. Intr-o tara in care batranii abia au ce sa plateasca medicamentele si intretinerea… nu prea ai la indemana instrumentele necesare schimbarii. Iar la nivel global probleme sunt oarecum similare, reduse la costuri. O productie civilizata (in fine, trecem peste alte ganduri legate de consumul de carne, deci sa zicem o ferma cu abator in care animalele nu sunt batjocorite) va avea costuri crescute, si preturile la raft vor fi mai mari. Intrebarea care are nevoie de un raspuns este: care sunt parghiile financiare si sociale prin care toate categoriile populatiei vor avea acces si vor putea cumpara?
    Subiectul e mult mai amplu, exista multe necunoscute, multe piedici, o doza mare de inconstienta, indiferenta, acceptare tacita. Eu una cred ca lucurile se pot schimba, dar ce fac pentru asta? Nimic concret… Mi-e rusine cu mine. Dar in fiecare zi restez contorul si ii dau drumul rutinei: somn, drum, serviciu, drum la gradi, copil, desene, poveste, somn, drum, serviciu… si tot asa. Intre timp… zilele, saptamanile si anii se duc.

  4. Intr-adevar este nevoie de o mobilizare in masa si o informare adecvata a consumatorilor. Nu e usor sa schimbi modul in care sunt administrate lucrurile, mai ales cand vine vorba de implicatiile financiare. Recunosc, pe mine ma depaseste acest subiect. Nu stiu ce trebuie si ce poate fi facut. Stiu doar ca nu asa ar trebui administrate lucrurile, nu asa ar trebui tratate fiintele vii care sunt torturate pentru a ajunge pe mesele noastre. Dispunem de tehnologia si de cunostintele necesare pentru a gasit alternative mai umane de a creste si sacrifica aceste fiinte.
    Cu cat ma gandesc mai mult la acest filmulet cu atat mi se pare ca suntem portretizati drept fiinte lacome, inumane, primitive, conduse doar de nevoia hiperbolizata de satisfacere a propriilor necesitati .
    Inteleg ce spui, si eu ma simt vinovata pentru ca indirect particip la acest macel, si totusi , cu toate ca ma infurie si ma dezgusta ceea ce vad, nu fac nimic. Mereu imi spun cand vad astfel de filmulete ca nu voi mai manca carne. Stiu ca asta nu va schimba cu nimic modul in care sunt tratate animalele, dar macar nu as mai lua parte la asta. Cu toate astea, nu am reusit inca sa ma tin de promisiune…

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.