Uneori… nu e nevoie să îți faci bagajul, dar tu știi că pleci. Ești undeva departe cu gândul, deși pare că ești prezent la masă. Stai și aștepți în gara vieții, deși ceilalți te văd dimineața trezindu-te în rând cu ei, ieșind din casă și întorcându-te seara. Ai obosit și valiza cu greu mai ține loc de scaun. La un moment dat, ai noroc și vine trenul tău; sau te ia cineva și te duce de braț pe peronul corect; sau renunți, lași biletul pe primul scaun întâlnit și pleci în altă parte. Uneori ai noroc și uiți că ai stat să aștepți; uneori te întorci, pentru că acolo e punctul tău de unde știi să pleci mai departe; alteori… rămâi călătorul etern care nu se suie niciodată în tren, deși are mii de bilete cumpărate.
Dacă ești călător, nu îți fie frică să o recunoști și să accepți ajutorul celui ce vrea să te susțină. De ești trecătorul cu ochi vigilent, ajuta în continuare, chiar dacă nu vei auzi ‘mulțumesc’ imediat. De nu ești nici călător, nici trecător… nu sta nepăsător.
