rânduri de gânduri

ce alegi, culegi.

Cum îți așterni, așa dormi spune o vorbă veche. Cauză și efect, explicate atât de simplu… și totuși simplificând parcă prea mult, într-atât de mult încât putem rosti fără să înțelegem. Într-atât încât integrăm în viață un adevăr, fără să îl băgăm în seamă.

Fiecare alegere ne pune pe un drum, ne reașează, face un viraj sau poate chiar ne azvârle în alt Univers.

Dar ce este fiecare alegere? Parcă ne-am aștepta să fie ceva măreț, strigat la portavoce sau publicat în Monitorul Oficial. Dar este chiar ceva mult mai mic, mai puțin vizibil, mai puțin detectabil, dar este cu atât mai mult mai puternic și mai de impact. Și este, dincolo de orice dubiu, ceva disponibil în permanență. Este forța fiecărui gând, fiecărei acțiuni, fiecărei interacțiuni, este tot ceea ce facem – conform unui plan deja stabilit sau deviind de la acesta. Este chiar aparenta lipsă a unei alegeri, ea în sine fiind predarea propriei persoane în mâinile altora.

În marele puzzle al vieții ajungem să înțelegem asta, mai devreme sau mai târziu.

Apoi, cireașa de pe tort, alegem ce să facem cu asta, cum și dacă să folosim ceea ce ne este la îndemână. Fiecare dimineață vine cu puterea unui noi început. Fiecare zi ne poate oferi mai mult decât precedenta. Fiecare clipă ne așează în mijlocul intersecției. De-acolo e simplu și complicat deopotrivă. E simplu când ne urmăm visurile, valorile și principiile. E simplu când trăim cu bucurie. E simplu când ne ducem viața cu drag de oameni și respect. E complicat când lăsăm confuzia să ne copleșească.

Și, evident, alegem dacă să ne fie simplu sau complicat.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.