Fetiţele cresc ca şi băieţeii. Mai uşor, mai cu greu, depinde de posibilităţile familiei. Mai zglobii sau mai liniştite, în funcţie de temperament. Dar că ar fi prinţese, doar fetiţele aud. „Prinţesa lu’ tata” se face la un moment dat mare şi idealul ei de prinţesă este să îşi găsească prinţul ei pe un cal alb, care poate că ar trebui să apară dintr-un nor de aur de la orizont. Şi nu să-l caute ea, ci el să o găsească pe ea. Prinţesa, într-o clipă de luciditate, înţelege că tot ceea ce visa ea era doar un vis pe care îl pune în cutia cu amintiri şi utopii. Îi e greu totuşi să înţeleagă cum de vecina ei, o fată simplă şi fără cine ştie ce pretenţii arată din ce în ce mai bine, de ce are un aer fericit şi are un tip tare prezentabil cu care se întâlnește.
Ce s-a întâmplat în viaţa celor două? Ce le deosebeşte, ce le determină reuşita în viaţă, sau iluzia reuşitei?
Modul în care părinții abordează această temă în copilărie va determina atitudinea viitoarei domnişoare faţă de viaţă. Ea va înţelege (sau nu) care sunt lucrurile bune care i se întâmplă sau, dimpotrivă, care sunt pericolele care o pândesc. Ea va şti când are de făcut ceva ea însăși sau când poate să ceară să fie servită. Ea va şti când este preţuită sau abuzată, chiar şi când i se va spune contrariul. Ea va putea sa facă propriile alegeri, va şti să pună în balanţă bune şi rele, siguranţă şi confort, împliniri şi neîmpliniri. Va fi pe picioarele ei şi va face faţă greutăţilor vieţii.
Cei care au copii mici cunosc probabil seria de desene animate cu sofia întâi. Îmi place că se abordează în mod repetat ideea că o prințesă are anumite obligaţii, că are anumite reguli de conduită, că nu stă în puf ci se implică şi ajută. Evident, se discută la un nivel potrivit vârstei de câţiva ani, iar din ansamblu nu lipsesc nici castelul şi nici rochiţele sofisticate.
Crescute cu reguli, cu principii, cu exemple adecvate, cu îndatoriri, prinţesele de mâine au şansa de a fi adevărate prinţese. Şi sper să fie cât mai multe 🙂
Nu cunosc serialul de desene animate, dar regăsesc foarte mult adevăr în tot ceea ce spui.
Ce lipsește încă din basme este continuarea (scurtă, simplă, pozitivă) a nunții care a durat 3 zile și 3 nopți, după care au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Iar copiii învață extrem de profund că viața va fi doar lapte și miere, că totul va îngheța în scena cea mai frumoasă a vieții. Apoi, apar despărțiri reale, divorțuri, pierderi, eșecuri… iar adulții nu le înțeleg deloc, pentru că niciodată în copilărie nu li s-a sugerat că există și așa ceva…
Basmele par a fi construite ca si religiile: cu grijă să tină masele sub control, sa le dea reguli, sa zică ce e bine, ce e rău, cum ar trebui sa fim… doar că sunt potrivite timpului pentru care au fost scrise, acum ar trebui putin actualizate.