mulţimi de numere

Vă mai aduceţi aminte ziua când ați aflat că mulţimea numerelor naturale, N, nu reprezintă totul? Că, de fapt, există un tot mai mare, că există numere negative, cu minus în faţă, şi a trebuit să înţelegeţi, să acceptaţi şi să credeţi că numerele întregi, Z, sunt noul adevăr. Ele, cele care sunt lipsa în sine, ele, care parcurg timpul invers. Până la urmă, trecând peste faptul că până atunci am fost mințiți, cred că tot răul era spre bine, eram cu un pas mai aproape de adevăr. Apoi… a venit balamucul, adevăruri demontate, înlocuite de altele, care le rândul lor au plecat pe apa sâmbetei, aşa cum au venit. Am aflat că există numere raţionale, Q, iar acestea au fost menite să ne ducă în lumea jumătăţilor de măsură. Numerele reale, R, care puteau arăta oricum, de la minus infinit, la plus infinit şi mai departe, trecând prin orice variantă posibilă, un drum de la alfa la omega. Apoi numere complexe, C, că, vorba aia, „viaţa e complexă şi are multe aspecte“ şi trebuie să fim pregătiţi şi pentru asta. Variaţiuni pe-aceeaşi temă, numere iraţionale, numere imaginare.. Şi-am trecut rapid prin toate astea, ne-au bulversat, ne-au schimbat valorile, ne-au purtat imaginaţia departe. Nu ştiu cât am stat asupra lui zero. De fapt, pe el cred că l-au ocolit intenţionat…

Ne-au luat siguranţa, dar am găsit opţiuni. Am aflat că avem acces doar la o parte din adevăr, poate doar cel pe care îl putem digera, sau poate doar cel pe care suntem lăsaţi să-l cunoaştem. Am înţeles că dacă spunem că fericirea e un lucru mărunt, asta nu e puţin; există cu mult mai puţin din limita lui puţin. Orice clipă frumoasă există pentru a fi preţuită, cât timp este o certitudine. Înainte să ţi se schimbe lumea în altceva.