„fluturii sunt făcuţi să zboare liberi. la fel şi visele tale.”
m-a împins curiozitatea să văd ce spuneam acum un an de zile. iată ca asta era...
cu puţin timp înainte de a mă împinge curiozitatea spre anul trecut, ma gândeam că „fragilitatea vieţii e în zborul unui fluture: imprevizibilă, spectaculoasă şi totuşi atât de limitată în timp…”
un an plin. un cerc complet. şi un punct comun către care mă întorc înainte de a pleca mai departe. şi o siglă care suprinde un fluture în mişcare. are povestea ei, pe care o să v-o spun, cândva.
Sîntem fraţii mai în vîrstă ai fluturilor…unii se înalţă, altora li se desprind aripile…
Bun… deci noi stim cine şi ce suntem. Oare ei, fluturii, ştiu de noi?
Cred că habar n-au că sîntem de-un Tată, nu le-a spus nimeni 🙂
N-aş vrea să fiu fluture. Aş fi tare tristă dacă mi-aş da seama câte nu ştiu.