Archives

spacer

final iulie, cu nori pe cer

Am ajuns deja în ultima zi a lunii. E încă iulie şi e târziu. Târziu, ca in orele târzii ale nopţii. Dar e târziu în an. Adică a trecut mai bine de jumătate şi restul promite să se scurgă la fel de repede. Nu ştiu de ce, dar parcă mă aşteptam la mai multe din acestă jumătate de an şi ceva. Multe au fost, poate chiar până la limita la care pot să le duc. Dar simt că lipseşte ceva din peisaj, parcă în tot acest interval de timp ar fi trebuit să se mai întâmple ceva… şi totuşi nu s-a întâmplat. E un sentiment pe care îl resimt destul de apăsător şi atunci eu nu pot trage decât o concluzie : e real. Dacă ar fi tehnic posibil aşa ceva… e un lucru greu de comentat sau argumentat – e SF pur. Îmi ridic privirea pe geam şi văd norii gri şi grei care anunţă o ploaie urâtă. Cod galben, portocaliu, cine ştie… ploaie, furtună, potop, bălţi, fulgere, oameni stropiţi de maşini mult prea grăbite şi şoferii lor nepăsători. Şi în acest gri bacovian găsesc explicaţia apăsării pe care o resimt. Mă mint pe faţă, îmi spun că am găsit adevărul căutat şi merg mai departe. Pasărea phoenix renaşte din foc, aşa se spune… o poveste frumoasă inventată cel mai probabil de un pesimist care vroia să devină optimist şi care a reuşit să inspire şi să ridice de la pământ mulţi oameni. O poveste de care să te legi în zilele când iţi vine să fugi rupând pămâmntul. O sursă de putere. O găselniţă de inspiraţie pentru viaţă. Un imbold în care mă regăsesc şi pe care am învăţat să îl folosesc.

Fiecare om este altfel. De la aspectul fizic, până la ultimul gând, pâna la ceea ce îl defineşte ca individ. De la evenimentele pe care le trăim împreună, dar le percem şi ne afectează în mod diferit, până la cele mai lăuntrice trăiri, pe care le păstrăm doar pentru noi. Ne naştem în medii diferite, în familii cu valori diferite.

spacer

bilet de învoire

vacanta_linitseÎmi fac un bilet de învoire. Solicit odihnă şi învoire de la: oboseală, goană, prea-mult. Nu complic lucrurile, nu rostesc vorbe măreţe, nu zic relaxare, nu zic simplu, nu zic zece ore de somn pe zi. Vreau odihnă… adevărată. Nu pentru trup, nu pentru minte, ci pentru suflet. De atâtea ori mi-am spus că viaţa e prea scurtă ca să o irosim, că timp de odihnă destulă o să fie după. După ce trecem dincolo. Şi uite aşa mai fac rost de putere, mai trag de mine şi, habar n-am cum, dar încă reuşesc. Găsesc resurse de fiecare dată, şi capătul puterilor se mută un metru mai departe şi tot aşa, până se ascunde după orizont. Am învăţat să renasc din nimic. M-am adunat din frânturi şi am lăsat să se vadă doar întregul. Am găsit încurajare când am fost deschisă s-o primesc, am căpătat încredere făcând lucrurile care îmi plac, am preţuit mai apoi fiecare apreciere primită. Şi din toate astea, adunându-le ca pe cei mai frumoşi fulgi de nea, am făcut un om de zăpadă care nu s-ar putea topi nici pe caniculă. Dar când trag linie, văd ca mereu am tras de trup, l-am forţat să-şi depăşească limitele, nu l-am menajat cu ore de somn, nu i-am dat decât într-un târziu hrană adevărată in loc de eur-i la pachet cu cola. Am chinuit mintea să gâdească şapte lucruri în acelaşi timp, am umplut fiecare oră liberă cu ceva de făcut, am alergat între cifre şi litere ca o bezmetică, am visat cu ochii deschişi şi trăit o mulţime de alte vieţi în vise. Dar cu lacrimile, cu ele ce-am făcut? M-am vindecat după fiecare potop sau n-am făcut decât să adun lucruri nespuse? Nu cumva îngrop grijile, uitând că, udate fiind de lacrimi, o să încolţească înainte să îmi dau seama, ca mai apoi să rodească? Şi ce voi culege oare? Nu vreau să aflu ce ar putea fi! Mă opresc înainte de a intra pe un drum fără întoarcere. Fac o scurtă listă de „o să…“, şi apoi schimb şi verbul, pentru că nu las lucrurile astea pentru mai târziu, căci nu vreau să fac cunoştintă cu prea târziu. Intru în program de odihnă şi răgaz pentru suflet. Regulile sunt atât de simple… Numărul unu – sinceritate deplină, faţă de mine. Numărul doi – sunt fericită, mulţumită şi nu caut nod în papură. Numărul trei – îi ţin aproape pe cei dragi şi nu fac economie de vorbe bune, susţinere şi timp pentru ei. Numărul patru – ascult şi văd, cu inima şi cu sufletul. E vară, e verde, e soare, sunt flori colorate şi cântece în văzduh. E timpul perfect pentru ceea ce am nevoie. E timpul să schimb ceva.

spacer

vendredi, toujours l’amour

a fost o zi de vineri cand l-am vazut prima data. a trecut pe langa mine fara sa ma observe. eu insa nu pot sa ii uit chipul. blond, cu parul lasat putin in vant. razele soarelui ii conturau profilul. era inalt si frumos. cel mai frumos. iar eu eram nimic mai mult decat un pui de om care se indragostea pentru prima data.

~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~

ma indreptam fericita spre casa. un examen greu era deja amintire si chiar luasem o nota de care sa fiu mandra. ma grabeam pentru ca seara aveam intalnire. iubitul meu nu accepta sa ajung cu intarziere, asa ca trebuia sa ma aranjez din timp. eram hotarata sa

spacer

gura de cafea – inspirație

cartecafeabisuitiAzi, inspirație. Ceva mă face să cred că azi lumea e a mea.

A mea să o descopăr, a mea să o cânt, a mea să o scriu. O cafea aburindă. Lângă, visez la niște biscuiți. Din aceia cu zahăr pe ei, pe care îi poți cumpăra în cutii de metal. Biscuiți care îmi aduc aminte de zilele când eram mică și primeam câte o cutie cu bunătăți de la vecina care venea din străinătate. O cutie rotundă, albă, cu margini roz închis. Pe capac, e un desen cu o caleașcă și câțiva oameni la plimbare… Se găsesc și acum biscuiții aceia, cred că i-am văzut pe undeva. Queen’s Street, parcă asta scria pe cutie…

Așez pe masă o agendă și arunc câteva gânduri în ea. Gânduri pentru mai târziu…

spacer