Archives

spacer

când timpul stă în loc…

Când timpul stă în loc, nu o face pentru mult timp. Are obiceiul să repornească brusc și violent.

Când timpul stă în loc, o face doar pentru o mână de oameni. Ceilalți sunt prinși în ritmul lor; doar târziu vor pricepe că s-a întâmplat ceva, în timp ce ei nu se uitau în jur.

Când timpul stă în loc, doare.

Când timpul stă în loc, se rupe ceva.

Când timpul stă în loc, coordonatele timp-spațiu nu mai sunt aceleași. Pentru unii sunt rescrise și aruncate în neant. Departe, cât să nu fie ajunse din urmă.

Când timpul stă în loc, victima știe că salvatorul nu va ajunge la timp. Inima speră încă.

Când timpul se oprește, totul devine nimic și un nimic devine totul.

Când timpul se oprește în loc, nu știi de ce a început vreodată.

Când timpul se oprește în loc, nu înțelegi.

Când timpul se oprește în loc, nebunii vorbesc.

Când timpul se oprește în loc, nu se întâmplă nimic. Pentru că 99,(9)% care au rămas își văd de drum ca și cum nimic nu ar fi fost. Doar „ca și cum”. Pentru că undeva, în adâncul inimii lor, viermele începe să sape.

Când timpul nu se oprește în loc, asta crezi tu că se întâmplă. Pentru că nu vezi dincolo de tine. Pentru cineva s-a oprit, chiar acum, undeva pe lumea asta.

Când timpul nu se oprește în loc pentru ceilalți, dar tu simţi asta, timpul tocmai s-a oprit pentru tine.

spacer

orizontal

pasi-prin-viata-20ian2014Ca să poţi zbura cu fluturii, trebuie să devii una cu pământul.

Aşteptarea nu se măsoară în minute omeneşti, ci în timpul lor. Cunoşti timpul lor? Îl ştii, nu-i aşa? Ai tot încercat să-l uiţi, de când te-ai născut… dar nu ţi-e scris în fire. Îl simţi în fiecare gură de aer, e în făptura ta. Nu-i pierde măsura, ar fi păcat…

sursa foto

spacer

Cumpăr timp. Vinde cineva?

841e5746a96335da7f33b910bce81131Nu prea auzim așa ceva, poate chiar deloc. Într-o lume în care aproape totul este catalogat și are un preț de referință, ne-a rămas ceva foarte valoros, fără preț aplicabil. Timpul. Lipsa lui ne omoară. Abundența lui nu prea există și singura explicație rezonabilă pe care o primim când ne plângem că uneori o secundă trece prea greu sau că un an trece prea repede… este că totul este relativ. Nu pricepem exact despre ce e vorba, dar ne dăm mari și atotștiutori, și mormăim un ‘da, da…’. Pe de altă parte, acceptăm prea repede un time is money. Serios? Eu n-am primit niciodată bani pe timp. Nu că m-ar fi întrebat cineva dacă am de vânzare, sau că m-aș fi interesat să vând, dar tot mi-ar fi trecut pe la urechi dacă vreun cunoscut ar fi făcut-o.

Asa că… încep acum să mă interesez. Vreau să cumpăr timp. Cine vinde? Dar uite că mă gândesc la o problemă. Vreau să cumpăr timp bun, de calitate, nu orice fel de timp. Și, dacă se poate, timp cu două direcții. Nu doar dus, eu vreau și întors. Vreau un bilet dus-întors.

Îmi fac rezervare dacă e nevoie. Și să fac ce vreau cu el, îl păstrez sau îl dau mai departe, alegerea mea. Fără aluzii la In time, va rog. Eu nu vreau timp doar ca să apuc ziua de mâine sau încă niște mii de ani. Eu vreau timp pentru mers la munte, timp pentru o copilărie prelungită, timp pentru părinti, timp să fac mai multe, timp compact să treacă mai ușor durerea, timp să alung câteva riduri și dureri de spate bunicilor. Avem preț pentru rezolvarea multora dintre acestea. Avem și bani, sau nu-i avem și ne împrumutăm, sau nu-i avem deloc și ne pare rău. Dar oare ce putem cumpăra de banii aceia? Iluzii… iluzia că avem mai mult timp dacă ne face altcineva treaba, iluzia că petrecem timp ‘mai bun’ dacă cheltuim mai mult, iluzii…

Atunci… reformulez: cumpăr iluzii. Din astea știu ca vindem toți.

spacer