Archives

în ziua în care

În ziua în care vom înceta să mai învățăm unii de la alții, Pământul se va opri. Și ziarele de can-can vor tipări cu litere mari „NASA a anunțat sfârșitul Pământului! A început deja! Pământul nu se mai rotește”. Nimeni nu-i va crede, evident, nimeni nu-i crede de pe acum.

În ziua în care Pământul se va opri, îl vom putea reporni doar dacă alergăm cu toții în aceeași direcție, făcându-l să se dea rostogol sub tălpile noastre goale.

 

spacer

pașii uriașului

pasi-prin-viata-02mai2015Uriașul se opri pentru câteva momente. Își ridică privirea spre nori. Vedea dincolo de ei, dincolo de orizontul pământeanului de rând. Vedea stelele, în plină zi. Trăia bucuria existenței sale. Fiecare clipă era plină de frumusețea lumii. De ce și-a dorit mai mult, de unde visul său de zbor între lumi, sunt întrebări care nu își vor găsi răspuns. Pesemne că misterul necunoscutului l-a mânat mai departe. A știut cu siguranță că nu va fi ușor. Căci în clipa în care alegi între sacralizarea misterului și căutarea adevărului din spatele lui, nu mai este cale de întors. E un drum cu sens unic.

Uriașul privi cu sete în zare. Zbura peste câmpii și munți, zbura peste mări, printre nori și deasupra lor. Zbura cu ochii minții, în timp ce picioarele goale gustau savoarea pământului roșiatic de sub tălpi. Ar fi vrut să umble fiecare vale, fiecare râu, ar fi vrut să soarbă toți stropii de rouă din frunze, ar fi vrut să danseze ploaia și vântul, ar fi vrut să alerge să alerge iarba fragedă și pământul uscat, la fel cum ar fi vrut să zboare cu aripile întinse printre stele, să pășească pe cozi de comete, ar fi vrut să fie și acolo sus și aici jos…

Ar fi vrut să fie în două locuri deodată, dar asta nu era omenește posibil. Însă el nu era om, să nu uităm… Pe unde a fugit jumătate din el, ce a văzut și ce a trăit, nu vom afla niciodată. Cum nu vom ști nici pe unde au umblat picioarele sale, nici dacă au făcut-o vreodată.

Aș fi putut alege să aflu mai multe despre stâncile semețe. As fi putut să o fac și aș fi aflat adevărul spus lumii. Am ales însă să descopăr singură povestea, una din ele…

spacer

un musafir simpatic

etsy-fetitacusteaCioc, cioc! se aude dinspre uşă. Mă duc în grabă să văd despre ce e vorba. Nu aşteptam pe nimeni la ora asta…

O copiliţă mică, toată numai zâmbet – în treacăt fie spus, era zâmbetul mai mare ca ea – stătea în uşă, ţinând în braţe o stea mare şi strălucitoare. „Am venit să vă las noroc în dar. Şi multe zâmbete, şi un plin de bine.”

Măi să fie, îmi zic. Mă luase pe nepregătite. Ce să fac, ce să zic, cum o fi mai bine să procedez…? Deschid uşa larg şi o poftesc la o cană de lapte cald cu cacao. I se face zâmbetul şi mai mare şi acceptă. Iau steluţa, şi rămân blocată în dreptul uşii. Ce fac eu cu steaua? În timp ce sărea pe canapea, copiliţa îmi zice „Hai, îi găseşti tu cel mai potrivit loc, sunt sigură!”. Strâng darul la piept, iar steluţa sclipitoare se lipeşte de mine. Chicotesc copilăreşte, iar la auzul acestui sunet steluţa se topeşte într-un fel ciudat, dispare din câmpul vizual şi se aşează lângă inima mea.

Bem cu plăcere licoarea cea bună, cacao cu portocale, special păstrat pentru momente aparte. Nu schimbăm vorbe. Tăcerea oastră nu-i deloc apăsătoare, ci mai degrabă complice.

„Şi acum?” o întreb.

„Merg mai departe. Uite, până ajung la următoarea casă, numai bine creşte.” În palmele ei mici, frământa ceva. De dimensiunea unei buburuze, o pată de lumină începea să prindă contur… O steluţă!

[sursa ilustratie: de pe esty]

spacer

34

34. Aşa pusesem titlu unui articol rămas între ciorne. L-am regăsit pentru a doua oară şi de această dată va vedea lumina zilei. Astă-vară n-am ştiut ce să fac cu el, cum să-l reîncep şi unde să ajung. Nici acum nu ştiu, dar după aproape un an de zile de stat în aşteptare merită un conţinut.

34. de la 3.4. după 1.2. şir de numere întregi pozitive.

34. o vârstă, poate.

34. tramvaiul. bun de luat între victoriei şi bucur obor. poate că mă impresionase o scenă la care asistasem.

34. îmi doream ceva cu 34. ce oare? nu pantofi, nu haine.

34. treizeci şi patru vise într-o lună. adică 1.1(3) vise pe care mi le amintesc dimineața.

34. de puncte pe lista de la revelion. lista aceea cu „de mâine”.

34. mai mult decât poate duce o lună.

34. de minute în plus dimineaţa, după prima alarmă.

Exerciţiu închis. 34 rămâne o poveste despre care am avut ceva de spus, dar am uitat.

spacer

sub cerul plin

pasi-prin-viata-18-06-2014Dă-mi mâna… îi spuse El.

Ea îi căută mâna, iar degetele lor se prinseră strâns, ca un fermoar care are de gând să rămână blocat.

Ce privim? întrebă ea cu o voce firavă.

Sunt inimi de dragoni stelari. Aici, pe Pământ, ele devin mici şi dorm în punţi de apă. Iar de-ţi ridici privirea, le vei vedea oglindite pe cer. Ştii, unii le zic stele.

În bezna nopţii, El nu îi vedea chipul. Dar ştia că Ea zâmbeşte.

 

imagine: Nino Chakvetadze

 

spacer