Archives

diferențe mele, diferențele tale, diferențele noastre

http://www.chemamadoz.com ai vrea să știi: ești diferit? sau ești la fel?

 ceva te îndeamnă să îți dorești să fii altfel, să ieși în evidență, sau cel puțin să nu te confunzi cu mulțimea.

 altceva te îndeamnă să stai în banca ta, să nu, să nu, să nu. să nu faci nimic, să nu te arate nimeni cu degetul. nici de bine, nici de rău. te-au învățat să fii mic, gri și să nu ai vise de mărire. cine? nici nu mai știi. dar ți-a rămas bine întipărit în minte. partea bună e că ai învățat să scapi de ideile astea și să fii pe picioarele tale.

 îți croiești propriul tău drum. când te uiți în oglindă, îl vezi ce pe cel ai fost, pe cel ce ești, pe cel ce va urma să îți poarte pașii mai departe. ești un mix, un ceva în devenire. asta e bine. îți dă putere. îți arată că poți. îți dă speranță. te duce mai departe.

 visezi. iar visele tale sunt unice, sunt doar ale tale și de aceea ții mult la ele. apoi te întâlnești cu prieteni vechi și ai vrea să le spui ceva nou despre tine. să le spui ce ai descoperit, ce ai aflat și spre ce zări alergi. ei sunt la fel de entuziasmați. dar nu de ceea ce le povestești. ei vor să îți ia cuvintele din gură, se grăbesc să le zică ei primii. vorbiți unii peste alții, cu îndărjire. bătălia asta nu prevestește nimic bun însă. cu fiecare vorbă, vă dați seama că ați făcut aceleași lucruri, planuri, drumuri, studii, cariere, familii. sunteți niște copii la indigo. pe alocuri, cu mici diferențe.

spacer

când cauţi, găseşti

Ştiţi vorba cu „cere şi ţi se va da„? Tot cam în aceeaşi zonă s-ar situa şi „când cauţi, găseşti„. Dar să ştii ce cauţi. Sau să nu ştii, dar măcar să fii consecvent. Iţi mai trebuie un pic de noroc, poate şi o reţea de socializare şi nişte oameni ok pe acolo, care nu au facut vreo obsesie compulsiv-obsesivă din a pune poze sau distribui prostii, ci oameni care au priceput că suntem martori la crearea unui nou mod de comunicare. Din păcate pentru societate pe termen lung, reţelele astea de socializare, indiferent de nume, culoare, siglă, provenienţă străină sau încercări autohtone, au devenit şi un sistem de (non)educaţie în masă, lăudând non-valorile. Să trec peste oful ăsta, că nu despre asta vroiam să povestesc.

Întâmplarea a fost că am găsit pe FB un link catre INSTITUTUL DE GASTROENTEROLOGIE ŞI HEPATOLOGIE IAŞI, pagina cu eseuri. Mi-a plăcut ce am găsit aici, de aceea am vrut să vă spun şi vouă. Dar ce am găsit, mai exact? Sau ce am înţeles eu din ce am citit? Eu am găsit un alt unghi din care se poate vorbi despre un sistem de care ne lovim cu toţii, iar abordarea este una realistă, umană, una trăită. Vezi cum suntem, de fapt, de aceeaşi parte a baricadei. Nu te va face să te simţi mai sănătos, ci să înţelegi că nici lor, doctorilor, nu le place ceea ce se întâmplă. Încercaţi si alte eseuri de pe site-ul lor. Eu una ştiu că o să mai trec din când în când pe acolo.

actualizare: trebuie să citiţi articolul acesta, e genial, e radiografia românului.

spacer

mă doare. mă doare clipa de nepăsare.

Mă doare de fiecare dată când cineva pune sare pe rană. Dar mă bucur nespus că o face. Mă bucur că există OAMENI. Cu O mare, cu toate literele mari. Ei sunt aceia cărora le pasă. Eram tentată să zic că ”ma bucur că încă mai există OAMENI”, dar nu ar fi fost corect. Până la urmă ei nu sunt pe cale să devină altfel. Au fost și vor avea calitatea asta de-a lungul întregii vieți. Acel încă venea din senzația că ei sunt pe cale de dispariție, în total populație. Și totuși, în ultimul timp am început să mă conving că nu e chiar așa. Există o mulțime de oameni ok.

Dar să nu deviez de la subiect. Există acești oameni minunați care trag niște semnale de alarmă. Și dacă o mare problemă e că ochii care vor citi sunt unii care deja conștientizează deja problemele, eu văd aici și luminița de la capătul tunelului: aflăm că nu suntem singuri într-o mare de ignoranți. Știu că reacționăm diferi: unii mustăcesc, alții scriu, alții conduc discuții, alții organizează întâlniri, alții ies în stradă. Nu avem o acțiune coerentă mereu, dar există un acel ‘se poate’.

Am spus niște lucruri la modul general, știu. Dar am plecat de la un articol citit astăzi, care mi-a mers la inimă, dar mi-a lăsat un gol în stomac. Golul și mai mare a fost că după ce l-am distribuit pe facebook a primit un singur like. Așa am ajuns? Să nu mai avem nici curajul să recunoaștem când simpatizăm cu o anumită opinie?

Vă recomand să îl citiți și să gândiți și voi: ce puteți face pentru un pic de mai bine, cum să schimbăm starea curentă, ce putem face să mișcăm lucrurile, să le aducem pe drumul cel bun. Că nu facem pentru alții, ci pentru noi, pentru ai noștri, pentru copiii pe care îi lăsăm pe Pământul ăsta. Și, de fapt, ar trebui să o facem și din respect pentru cei care nu mai sunt, dar s-au luptat pentru generațiile următoare și au muncit din greu fără să aștepte ceva în schimb.

spacer

reguli, exceptii, indrazneala si alte citate

600999_593172957368448_126099671_nDeruland azi prin ce s-a mai pus pe facebook, imi pica ochii pe o poza. Un citat deloc optimist: ”Extinsion is the rule. Survival is the exception”. De Carl Sagan.

Bun inceput pentru prima zi de Paste, imi zic. Si totusi, e doar un inceput pentru a gasi mai mult. Caut si alte citate din Carl Sagan, si gasesc cateva care imi atrag atentia (aici). Apoi deschis o noua pagina ca sa caut pe google. Alta supriza frumoasa :

KS

Si imi aduc aminte cum mult timp am avut un post-it cu un citat de Soren Kierkegaard pe oglinda de la baie, pentru ca imi doream sa fie primul lucru pe care il vad dimineata si ultimul seara. Ce era… nu imi aduc aminte imediat. Asa ca ma apuc din nou de cautat si l-am gasit 🙂  ! “To dare is to lose one’s footing momentarily. Not to dare is to lose oneself.” Ei bine, da… Era un lucru pe care voiam sa mi-l amintesc cat de des, pe care si acum mi l-as dori sa faca parte din natura mea.

Nu pot incheia aceste ganduri decat cu ceva spus tot de Kierkegaard: “What if everything in the world were a misunderstanding, what if laughter were really tears?” Chiar asa. Ce-ar fi daca?

spacer

21D

E trecut de ora pranzului. In curand incepe imbarcarea. Inima imi bate deja mai puternic si o stare de anxietate e deja instalata, dar mult mai lejer decat la ultimele zboruri. E un semn bun, pentru mine. Cine stie, poate cu timpul chiar o sa pot calatori relaxata. Imi plimb privirea peste cele doua randuri deja formate, cat si peste cei ramasi inca pe scaune. Remarc un domn in etate (desi imi este totusi greu sa ii estimez varsta) care sta linistit la rand. O liniste aparte, parca putin elitista, aristocratica. Imi arunc privirea spre mana in care isi tine biletul de imbarcare. Pasaportul grena ii dezvaluie cetatenia franceza.  Zambesc usor amar, doar pentru mine. Mi-as fi dorit ca acel om distins sa fi fost roman. Incepe imbarcarea propriu-zisa si gandurile imi zboara la mine: sa ma asez la rand, sa imi scot buletinul, sa nu am o figura crispata, sa mai trimit un sms, apoi sa inchid telefonul. Sunt printre ultimele persoane intrate in avion si ma strecor printre oamenii care intarzie sa isi ocupe locurile. Ajung la randul meu si… supriza placuta, distinsul domn are locul langa mine.

spacer