Archives

doamna de ajutor

obiAstăzi am alergat prin câteva magazine, după diverse pentru casă, fiind acum la capitolul parchet, vopsea pentru zugrăveală. E un capitol frumos, mult mai plăcut decât cel cu materiale de construcție, pe care oricum eu l-am fentat cu talent și l-am aruncat în cârca celui care se pricepe. În primul magazin, cel portocaliu, am dat de doamna din stânga. În cel albastru a fost tare plăcut – cam frig, iar cântecul păsărelelor mă făcea să mă gândesc la pădure, la o ieșire de weekend cu soare și asta mi-a plăcut. În cel roșu ne-am convins că pentru informații coerente și complete ar fi cazul să intrăm pe site-ul domnilor cu vopseaua lavabilă, dacă în trei magazine nu ne-am lămurit.

Partea de marketing și comunicare, așa cum e reprezentată de doamna care zice că ne poate ajuta, eu n-am s-o înțeleg niciodată. Sincer, mi s-a părut ușor creepy așa zâmbitoare dar plată și necuvântătoare cum stătea acolo 🙂

Și cum mă simțeam ușor pierdută, m-am pus pe căutat bancuri cu meșteri și muncitori, că ei urmează să ne intre în viață după ce ne hotărâm cu culorile. N-am prea găsit bancuri, ceea ce însemnă că va trebui să colectez cu grijă întâmplările la care o să ne vină să urlăm, dar despre care o să râdem peste ani de zile. Dar până una-alta, eu am râs, așa că vă invit și pe voi la o porție de amuzament.

 

Pe un șantier:

– Șefu’, mi s-a rupt lopata! Ce fac?

– Sprijină-te și tu de betonieră, nu mai avem lopeți.

 

Doi lăcătuși stau de vorbă:

– M-am angajat la o uzină și chiar din prima zi am nimerit în spital, cu concediu medical de 30 de zile.

– Cum așa?

– Păi, aveam nevoie de o sculă, așa că am intrat în secție și am strigat: „Ioane, aruncă-mi cheia de 27!”

– Și?

– De unde era să știu că în hala aia erau 22 de muncitori pe care-i cheama Ion…

 

Viitorul socru îl întreabă pe iubitul fiicei sale:

– Tinere, poți să susții o familie?

Tânărul , surprins, răspunde:

– Plănuiam să o susțin doar pe fata dumneavoastră. Restul familiei trebuie să se descurce cum poate.

 

Romantismul la femei și romantismul la bărbați…

Un cuplu se hotărăște să petreacă o seară romantică pe un câmp. Tipa zice:

– Vaaai iubitule, vezi ce luna frumoasă? Cât este de mare şi de luminoasă!! Parcă ar fi o portocală în vârful unui plop! Şi stelele sunt superbe…. cum luminează ele așa ca niște licurici!!! Vezi iubitule cât sunt de multe?

– Ăhă!! Căcălău!!

 

„Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 45.” Mergeți pe acolo și bucurați-vă de weekend!

spacer

lucruri simple

De câteva zile tot vreau să strig în gura mare: ce vreme frumoasă! ce toamnă blândă! și îmi dau seama că mă bucur ca un copil de razele soare și de aerul care nu miroase a iarnă. Nici a primăvară nu miroase, dar nici dacă ar face-o, nu m-aș lăsă păcălită. Știu că este noiembrie și poate tocmai acesta este motivul pentru care mă bucur că nu plouă cu gri, frig și tentative de pesimism.

In weekendul ăsta evident că n-am rezistat fără să văd în ce direcție bate vântul pe la Elly, dar mi-am propus să nu scriu nimic până nu am fac ceva happy, despre care să pot povesti. Ieri am ratat cu succes soarele, deși m-a așteptat destul de mult, ieșind în parc abia seara, pe întuneric. Evident, avantaj lună. Am uitat și telefonul acasă (nu că aș fi avut nevoie de el, dar m-am obișnuit să îl am mereu cu mine). M-am simțit… liberă. Avantaj eu. Porcușorii roz (ăia din Winnie) și-au găsit loc în buzunarele mele, pe cât au putut să intre și sigur arătam… ca un copil. Avantaj eu, din nou. Astăzi de dimineața ceața părea că ni se pune împotrivă de dimineață, dar domnul soare nu ne-a dezamăgit. Așa că azi am ieșit în parc cât timp soarele încă putea să ne încălzească. Să fi fost una sau două ore de plimbare, în trei. Joacă, plimbare, frunze verzi, galbene, roșii, lac, reflexii, pufuleți, chestii simple dar care umplu sufletul de bine și dau afară din casă grijile.

Ce plăcut e să găsești un loc de joacă nou și să descoperi castelul de acolo… și ce frumos au desenat mai devreme copiii.HW_Nov_2013_joaca

Plin de culori… frumoase și schimbătoare pe măsură ce soarele cobora.

HW_Nov_2013_parcul

HW_Nov_2013_lacul

Și, la finalul plimbării, o lecție de viață. Fetița mea mi-a cules niște flori. Șsst, nu întrebați de unde, e mai important gestul și nu prea avea sens să mă avânt și eu in stratul de flori, ca să o scot de acolo. Altceva vreau sa spun, și are legătura cu ceva ce spunea Elly ieri – a fost Ziua Internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului. Cele două floricele pe care le-am primit sunt cele de mai jos. Care e primul impuls? Una e frumoasă, aproape perfectă, cealaltă este ruptă, frântă… puțin a mai rămas din ea. Pentru un copil sunt amandouă la fel, pentru că așa sunt cu adevărat. Asta am (re)învățat eu astăzi: nimeni și nimic nu-i mai prejos decât altul, doar pentru că am fost învățați să catalogăm și să comparăm. Defecte se fac văzute doar atunci vrei să le vezi și să le transformi în diferențiatori. Cele două flori de mai jos sunt la fel de frumoase, nu-i așa?

HW_Nov_2013_simplitatea

„Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 44.”

spacer

zâmbiţi, vă rog!

Zic că-i vremea să ne destindem puţin…

– Ce-i cu tine? Arăţi jalnic! N-ai avut concediu anul ăsta?
– Ba da.
– Şi unde l-ai petrecut?
– Două zile într-o prăpastie, cu maşina, iar restul în spital.

– Eu îmi petrec toate concediile cu soţul. Dvs. nu?
– Ba da, uneori. Ultima oară când l-am petrecut separat a fost acum 5 ani.
– Şi el cum s-a simţit?
– Nu ştiu, că nu s-a întors încă.

Ion cu Gheorghe se întâlnesc pe stradă:
– Salut Ioana, ce-ai în plasă?
– O sticlă cu apă.
– Aaa… am crezut că ai ceva de băut.

– Popescule, tu eşti? Vai, ce te-ai schimbat! Nu te-am văzut de peste zece ani. Văd că ţi-ai lăsat barbă şi te-ai mai îngrăşat.
– Numele meu nu e Popescu.
– Deci ţi-ai schimbat şi numele!

– Hei, doctore, nu măseaua aia trebuia extrasă…
-Las’ că ajungem noi şi la aia stricată!

 

„Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 36.

spacer

pregătiţi cizmuliţele

Da, da, ştiu că o să vă gândiţi că încă nu este sezonul… dar de două săptămâni râd singură, după ce mi-am amintit acest banc. Şi nu se cade să râd singură, nu-i aşa? 😉

 

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:

– Doamna, dar sunt puse invels…

Intr-adevar, erau puse gresit… Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:

– Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!!

In loc sa tipe la el „De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:

– Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.

Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:

– Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!

– Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield…

 

Happy Week-end de vară-toamnă! Sesiunea nu a fost deschisă încă, dar nu m-am putut abţine 🙂 Dacă vreţi să aflaţi care este ideea a cărei gazdă ne este Elly săptămânal, încercaţi aici.

spacer

plimbare la munte

Săptămâna trecută mi-am luat o zi liberă, ca să pot merge împreună cu familia la munte intr-o mini-vacanță. Este un lucru pe care, in noua formulă (care nu e tocmai nouă), l-am făcut foarte rar. Eu, cu ai mei. Ai mei din toate timpurile, adică părinţii, pe o parte, şi familia mea (adică cea în care eu sunt unul dintre cei doi piloni 🙂 ), pe de altă parte. Am ales Buşteni, pentru că părinţii mei, care urmau să prelungească puţin zilele de vacanţă şi de evadare din oraş, au ales proximitatea. În fine… Buşteniul ar fi trebuit să însemne un oraş de munte „cu de toate la îndemână”, doar că eu am ales o pensiune sus, sus, sus… foarte aproape de munte. Cred că a fost una din cele mai bune alegeri pe care le-am făcut în materie de pensiuni, mai ales în ce priveşte amplasarea. Eu i-am găsit pe Booking, dar văd ca au şi site.

Terasa cu flori colorate ne-a găzduit poveştile…

SAMSUNG CAMERA PICTURES

am avut noroc… terasele camerelor dădeau spre Crucea de pe Caraiman.

spacer