Archives

final iulie, cu nori pe cer

Am ajuns deja în ultima zi a lunii. E încă iulie şi e târziu. Târziu, ca in orele târzii ale nopţii. Dar e târziu în an. Adică a trecut mai bine de jumătate şi restul promite să se scurgă la fel de repede. Nu ştiu de ce, dar parcă mă aşteptam la mai multe din acestă jumătate de an şi ceva. Multe au fost, poate chiar până la limita la care pot să le duc. Dar simt că lipseşte ceva din peisaj, parcă în tot acest interval de timp ar fi trebuit să se mai întâmple ceva… şi totuşi nu s-a întâmplat. E un sentiment pe care îl resimt destul de apăsător şi atunci eu nu pot trage decât o concluzie : e real. Dacă ar fi tehnic posibil aşa ceva… e un lucru greu de comentat sau argumentat – e SF pur. Îmi ridic privirea pe geam şi văd norii gri şi grei care anunţă o ploaie urâtă. Cod galben, portocaliu, cine ştie… ploaie, furtună, potop, bălţi, fulgere, oameni stropiţi de maşini mult prea grăbite şi şoferii lor nepăsători. Şi în acest gri bacovian găsesc explicaţia apăsării pe care o resimt. Mă mint pe faţă, îmi spun că am găsit adevărul căutat şi merg mai departe. Pasărea phoenix renaşte din foc, aşa se spune… o poveste frumoasă inventată cel mai probabil de un pesimist care vroia să devină optimist şi care a reuşit să inspire şi să ridice de la pământ mulţi oameni. O poveste de care să te legi în zilele când iţi vine să fugi rupând pămâmntul. O sursă de putere. O găselniţă de inspiraţie pentru viaţă. Un imbold în care mă regăsesc şi pe care am învăţat să îl folosesc.

Fiecare om este altfel. De la aspectul fizic, până la ultimul gând, pâna la ceea ce îl defineşte ca individ. De la evenimentele pe care le trăim împreună, dar le percem şi ne afectează în mod diferit, până la cele mai lăuntrice trăiri, pe care le păstrăm doar pentru noi. Ne naştem în medii diferite, în familii cu valori diferite.

spacer

mă prezint. bine sau nu?

Trag adânc aer in piept, şi scot articolul dintre ciorne. A fost scris „la cald” şi aşa îl las, fără modificări… pentru că nimic nu s-a schimbat de acum câteva săptămâni până acum şi pentru ca viaţa reală are loc pur şi simplu, nu aşteaptă cosmetizări.

maprezintDacă este să vorbesc cu maximă sincerite despre ceva la care sunt cu adevarat varză, atunci o să fie despre cum nu ştiu să mă prezint.

După atâta şcolire în 4 ani de facultate şi încă 1 ½ de master, după vreo 200 de săptămâni de când trebuie să fiu un exemplu pentru copilul meu, după mai mult de 2500 ore lucrate in job-ul curent, nu sunt capabilă să scot trei vorbe legate când trebuie să mă prezint. In fine, trei vorbe care să îmi placă şi mie cum sună… Treaba asta trebuie corectată, nu-i aşa? Doar să mă prind cum să o fac…

Aşa că m-am hotărât că primul pas este să ma gândesc care îmi sunt impedimentele, ce pot schimba, Şi să mă asigur că data viitoare când va trebui să mă prezint, o să o fac ţinand cont de (cel puţin) ce voi scrie aici…

Dar înainte de a trece mai departe, vreau să lamuresc o treaba: nu voi publica acest articol ca să fac un fel de live-journal, nici ca să mă dau mare cu ce analizez eu aici, ci pentru că mă gândesc că sunt şi alţii ca mine. Dintre toţi cei care veţi citi, cei ca mine mă veţi întelege şi veti aplica poate una dintre tactici, sau poate veţi veni cu idei, iar cei care aveţi deja tupeul pe unde trebuie (adică prin vene), o să vă distraţi.

spacer