Archives

eu plâng din când în când…

eu plâng din când în când… şi uneori plâng bine. bine, nu ca timp, nu ca volum de lacrimi. bine, ca o gură de aer pentru suflet.

mulţumesc Solleey pentru plânsul de astăzi.

iar voi, cei care aţi ajuns să vedeţi aceste rânduri, daţi patru minute din viaţa voastră. cheltuiţi-le bine. nu luaţi ochii de la ecran, nu fugiţi de adevăr. click pe linkul de mai sus.

spacer

restrictii. beneficii. internet intermitent.

SAMSUNG CAMERA PICTURESRestricţionarea accessului neîngrădit la internet (mă refer la timp, calitate, cantitate, nu la conţinut) duce la îmbunătățirea calității vieții. Pierzi libertatea aparentă – cea însușită, dar nedobândită. Creație și efect a lumii moderne, mereu pe fugă, mereu în căutare de mai mult, ea duce în fapt la mutilarea valorilor. Când pierzi acest fel de libertate, abia atunci ți-o câştigi pe cea adevărată.
Aceste afirmații vi se vor părea ipocrite. Chiar sunt, ținând cont de tot contextul (de cât utilizez internetul, de evoluţia domeniului în care lucrez, de maniera în care accesez internetul) . Dar cu atât mai mult sunt dureros de adevărate şi trebuie recunoscute, acceptate, afirmate.
În ultimele săptamâni mi-a lipsit accesul decent la internet. Am cunoscut unul fragmentat, dar cu care am învățat să trăiesc. La început, sentimentul a fost de frustrare, apoi a venit un uşor sevraj care, odată calmat, a lăsat loc resemnării. Iar din resemnare s-a făcut mai mult loc pentru familie, pentru cărţi, pentru mișcare și pentru somn.

Nu putem, sau mai precis nu trebuie, să ne întoarcem la obiceiuri din alte timpuri. Nu trebuie să exagerăm când ne dorim viața simplă de altă dată. Dar trebuie neapărat să deschidem bine ochii și să nu ne lăsăm purtați de val. Să alegem cu discernământ dintre toate beneficiile lumii de azi. Unele dintre ele ar fi bine să nu fie utilizate la capacitate maximă. Să fie disponibile, da. Atât.

spacer

gura de cafea – clipa

cafeasarind_jun13nicio clipa nu e ca alta. si nimic nu e cum a fost.

totul se schimba. forma, stare, context. tot asa si noi. traim si trecem peste multe clipe de parca ne-am putea intoarce vreodata inapoi la ele.

incercam sa prindem in fotografii clipele, uitand sa ne bucuram cu adevarat de ceea ce se intampla. dar de fapt nu avem nevoie de zece poze ca sa trezim o amintire, e suficient una. ce va indemn eu? oriunde unde sunteti, orice faceti, bucurati-va si traiti cu adevarat viata! un apus, un concert, o serbare… sunt aminitiri atat de frumoase, mai ales cand le retinem cu inima, nu din spatele ecranului camerei foto sau a telefonului.

spacer

lucrurile bune nu se țin deoparte

florirozlumânările parfumate nu se păstrează în dulap. ciocolata bună nu se păstrează în cămară. hainele bune nu se țin la naftalină. tacâmurile de argint nu se folosesc doar de sărbători. iubirile nu se țin neîmpărtășite. lacrimile nu se țin nevăzute.

pentru că dacă vei face toate acestea, va veni o zi când vei plânge, pentru că lacrimile nu vor mai putea sta ascunse. va veni o zi când lumânarea păstrată cu grijă nu va mai arde, când ciocolata va fi expirată iar hainele îngălbenite de vreme. și toate vor fi trecut pe lângă tine, deși le-ai fi putut avea.

bucură-te de viață, bucură-te de ceea ce ai! nu păstra pentru mult prea târziu lucrurile de care ar trebui să te bucuri acum.

spacer

mă doare. mă doare clipa de nepăsare.

Mă doare de fiecare dată când cineva pune sare pe rană. Dar mă bucur nespus că o face. Mă bucur că există OAMENI. Cu O mare, cu toate literele mari. Ei sunt aceia cărora le pasă. Eram tentată să zic că ”ma bucur că încă mai există OAMENI”, dar nu ar fi fost corect. Până la urmă ei nu sunt pe cale să devină altfel. Au fost și vor avea calitatea asta de-a lungul întregii vieți. Acel încă venea din senzația că ei sunt pe cale de dispariție, în total populație. Și totuși, în ultimul timp am început să mă conving că nu e chiar așa. Există o mulțime de oameni ok.

Dar să nu deviez de la subiect. Există acești oameni minunați care trag niște semnale de alarmă. Și dacă o mare problemă e că ochii care vor citi sunt unii care deja conștientizează deja problemele, eu văd aici și luminița de la capătul tunelului: aflăm că nu suntem singuri într-o mare de ignoranți. Știu că reacționăm diferi: unii mustăcesc, alții scriu, alții conduc discuții, alții organizează întâlniri, alții ies în stradă. Nu avem o acțiune coerentă mereu, dar există un acel ‘se poate’.

Am spus niște lucruri la modul general, știu. Dar am plecat de la un articol citit astăzi, care mi-a mers la inimă, dar mi-a lăsat un gol în stomac. Golul și mai mare a fost că după ce l-am distribuit pe facebook a primit un singur like. Așa am ajuns? Să nu mai avem nici curajul să recunoaștem când simpatizăm cu o anumită opinie?

Vă recomand să îl citiți și să gândiți și voi: ce puteți face pentru un pic de mai bine, cum să schimbăm starea curentă, ce putem face să mișcăm lucrurile, să le aducem pe drumul cel bun. Că nu facem pentru alții, ci pentru noi, pentru ai noștri, pentru copiii pe care îi lăsăm pe Pământul ăsta. Și, de fapt, ar trebui să o facem și din respect pentru cei care nu mai sunt, dar s-au luptat pentru generațiile următoare și au muncit din greu fără să aștepte ceva în schimb.

spacer