pe axa trecerii

image

Folosim de multe ori expresii care vorbesc despre trecerea timpului. De câte ori nu spunem că a trecut prea repede și nu am avut suficient la dispoziție pentru a sta alături de cei dragi? Sau că s-au dus prea repede zilele de vacanță? Pe de altă parte, ce greu trece timpul când nu ne convine ceva, când stăm la coadă la ghișeu, când așteptăm să iasă cineva din operație. Vorbim de parcă numai timpul e de vină; pe el aruncăm tot ceea ce nu vrem să ducem noi. Pentru că… dacă stăm să ne gândim puțin… oare chiar avem certitudinea că timpul trece pe lângă noi? Nu cumva noi suntem cei care trecem? Nu cumva noi suntem cei care ne plimbăm pe axa timpului?

spacer

Coala albă de hârtie

Mă pun în fața colii albe de hârtie și o privesc îndelung. Vreau să o umplu, toată, cu mii de litere, să nu rămână niciun spațiu gol. Coala nu e nici măcar de hârtie, e doar… un spațiu alb de biți. Iar eu am marele avantaj (oare?) de a șterge, de a scrie și rescrie, până voi fi terminat toate cuvintele. Apoi, tot ceea ce mai rămâne pentru ochii celorlalți sunt doar niște resturi de înțelesuri; toate cuvintele adevărate se vor fi consumat înainte de vremea lor.

De ce îmi doresc să arunc în stânga și în dreapta cu cuvinte? Poate că s-au adunat prea multe, strânse în buchete de gânduri și trebuie să le eliberez. Sau poate, dimpotrivă, am prea puține la dispoziție și caut unele noi, dispuse să vină la mine.

Eliberare. Echilibru. Drum. Exercițiu. Ceva din ele? Poate. Sau nimic. Purul și absolutul nimic. Nu mă împotrivesc. Planez și îmi hrănesc măcar iluzia conform căreia înțeleg.

Semne. de identificat.
Semnale. de ascultat.
Simboluri. de descifrat.

Ascult vântul. Încerc să prind din zbor înțelesurile unei lumi aparent standardizate. Pe fundal însă, privind dincolo de cel de-al patrulea sau al cincilea strat de aparențe, se conturează adevărata realitate. Nu e vorba doar de a înțelege, cât mai ales de a învăța. Și aici intervine dificultatea. Iar apoi durerea. Pentru că fiecare lecție se repetă, și se repetă, și se repetă, până ce devine un mod de viață, mai mult decât simplul ah, da, știu.

Mă întreb… cum ar fi să trăiesc fără întrebări. Implicit, fără răspunsuri. Clar, fără a simți lipsa răspunsului.

Mă întreb… de ce sunt atât de diferite examenele pe care trebuie să le trecem? Mă întreb de ce facem asta, la rândul nostru, cobailor. Pentru că putem, pentru că avem nevoie, pentru că așa e logic. Pentru că etc etc etc. Pentru că mereu știm să inventăm explicații.

Mă întreb de multe ori de ce atâta ignoranță, de ce subcultură, de ce muzică de umplutură, de ce fleacuri, de ce țoale scumpe, de ce consumerism. Mă întreb azi: de ce nu?

Mă întreb… cum să formulez cele câteva întrebări de mai sus fără a lăsa impresia că aș cere niște lecții. Sau că aș avea nevoie. Că, vorba aia, ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se îndeplinească. Așa că mă străduiesc să nu îmi doresc nimic, dar să fac asta la modul cât mai fin și elegant, să nu mă trezesc cu un mare nimic, conform dorinței.

Am învățat în ultimul timp cum să let it go, dar mi-e greu să îi găsesc traducerea corectă în română. Și cred că am mai învățat ceva, dar încă mai am lucru, detașarea fiind un exercițiu foarte greu de a fi fără a fi. Dar nu mă laud, doar consemnez în jurnal. Că nu vreau lucrare de control din astea două.

Mă uit la lună și simt că trebuie să vă jur pe cuvânt de șoim al patriei că nu luna m-a abătut pe aceste cărări. Aveam o coală albă de hârtie de umplut, nu-i așa?

Sănătate să avem.
Și primăvară.

P. S. M-a întrebat cineva de curând dacă fac vreo terapie. I-am zis că nu. Dar adevărul e că da. Nu degeaba mi-am luat loc pe www ca să-mi destrăbălez neuronii.

spacer

de-aș fi știut

de-aș fi știut
poem cum e să fii
aș fi cerut
o clipă-n plus
adaos comercial la viață.

nu e un dans
de doi, de unul sau sincron
e un balans
de clipe pline
ce-ar fi putut lipsi la fel de bine.

de m-aș fi lăsat să strig
în gura mare
„eu nu mai pot”
n-ar fi crăpat pământul
și nici n-aș fi transmis în hău „mai mult, că pot”.

dar n-am știut altfel să fiu
și nici n-am căutat răspunsuri
am ridicat poate prea des bărbia
spre înainte alergând…
nu am uitat cum e să stau sub soare… am omis.

spacer
spacer

animaţia zilei de mijloc

Miercurea e o zi plină de promisiuni. Anunţă sfârşitul, cu optimismul începutului. Apare uneori, de unde te aştepţi mai puţin, ziua în care îţi pui întrebări. Pui în balanță bune şi rele, te întrebi, acţionezi sau eviţi conflictul. Şi totuşi, ceva esenţial poate scăpa vederii: care e miza?

Pe loc repaus. Pentru vizionare plăcută.

spacer