animaţia zilei de mijloc

Miercurea e o zi plină de promisiuni. Anunţă sfârşitul, cu optimismul începutului.

Pe loc repaus. Pentru vizionare plăcută. Două minute cu Criss Angel, ce mi s-au părut potrivite, chiar dacă ies din zona de animație.

spacer

Cugetare. Despre clipă.

Clipa ce nu se întoarce
rămâne aici
Suspendată într-un moment
până să devină trecut.

Fiecare clipă își are farmecul ei. Bună sau rea, conform catalogării lumești personale, ne duce cu un pas mai aproape de definirea noastră completă. Cu asta ne este greu să fim de acord, căci cine n-ar vrea să nu existe momente grele? Dar știm că este imposibil. Cel mai bun lucru pe care îl putem face, să învățăm din tot ceea ce ni se întâmplă, să nu risipim clipele în baza unui va trece.

Nicio clipă plecată nu se mai întoarce. Alt adevăr care doare. Avem amintiri, le păstrăm în suflet, pe foi de hârtie sau între pixeli aliniați de biți. Avem momente în care putem reveni asupra unei decizii, a unei vorbe, asupra a ceea ce vrem să schimbăm. Însă orice acțiune, orice gest, orice gând poate avea loc doar în prezent. Nu putem schimba ceea ce a fost deja, ceea ce ne-a afectat. Cel mai bun lucru pe care îl putem face, să facem lucrurile la momentul potrivit, nicio zi sau clipă mai târziu.

Fiecare clipă își are destinația ei. Să savurezi liniștea, să înveți cât mai mult, să muncești pe brânci, să asculți înțelept, să te joci, să mănânci, să mergi desculț prin iarbă, să plângi, să fii. Să acorzi importanța cuvenită fiecărei persoane, fiecărui lucru. Cel mai bun lucru pe care îl poți face, să nu amesteci treburile, că în loc de o salată bună s-ar putea să iasă o ciorbă greu de digerat.

Despre cum trec clipele care nu mai revin, am aflat multe. Despre cum să prind între degete clipa, despre cum să mă bucur de clipe risipite cu folos, sau despre cum să nu le pierd pe celelalte, știu mult prea puțin. Dar încerc să învăț. Așa a luat naștere lista de mai sus. Am aliniat gânduri, le-am aranjat într-o ordine oarecare și privesc cu interes spre viitor: oare ce voi desena peste caroiajul trasat acum? Nu pierdeți niciodată clipa, oameni buni. Nu lăsați pe mâine nici tristeți, nici bucurii. Nu lăsați timpul să plece fără să îl fi trăit din plin. Și nu alungați, din exces de zel, nici clipele pline de spațiu și puncte puncte.

spacer

chipuri de sori

Același fețe, chipuri reci
cu trăsături comune
Le recunosc, le văd
din ce în ce mai des.

De parcă ar fi trași
la indigo
Cu variații aplicate
într-o doară.

Nici ei nu știu
nu bănuiesc
Habar nu au
că nu trăiesc.

Petrec eu zilele
la vale
Cu multe semne
de întrebare.

Dar nerostindu-mi
îndoiala
Amân răspunsul
înc-o zi și încă una.

De-ar fi chipuri
rupte din sori
Aș trece întâmplarea
cu vederea.

Dar goliciunea din priviri
mă înfioară
Și mă prefac, duplicitar,
că nu m-am prins.

Trece ușor încă un timp
se duce, se tot duce
Încă un pas până spre capăt
și mă întreb: ce mi-a rămas?

© Iustina Dorobanţu, 2015

spacer

Predestination

image

Predestination, un film care m-a făcut să spun wow!. Nu îmi aduc care a fost ultimul film care să mă fi ţinut atât de alertă din clipa în care am sperat că m-am prins.

Asta după ce, pe mult lăudatul Interstellar l-am considerat sub standardele mele de excelență pentru un film SF wow.

Poate că, în fapt, nu e vorba de mesajul filmului, ideile noi cu care vine sau calitatea la care e produs. Poate că e vorba de temă. Poate că preferinţele mele se îndreaptă mai mult spre un anumit subiect SF-Fantasy. Şi fără poate, ci cu siguranţă, e o chestie de gust. Iar gusturile nu se discută. Asta nu mă opreşte, însă, să strig: Predestination, WOW!

spacer

artist: Daniel Merriam

Dacă ar fi să reiau ce este deja scris pe wikipedia, aș spune că Daniel Merriam este un artist suprarealist foarte apreciat, cunoscut pentru tehnica pensulei uscate și a imaginației sale bogate. Cred că este mult prea sec rezumat. Dacă ar fi să scriu ce cred eu, e greu să rezum în cuvinte simplu înșirate de-a rândul unul dupa altul. Cu siguranță că vor curge multe vise pe sub nori și printre stele, la timpul potrivit. Este, cumva, vorba de lectură și muzică pentru suflet, prinse între culori și forme.

Vă las mai jos câteva fotografii ale lucrărilor sale, să vă stârnească imaginația și curiozitatea de a afla mai mult. Pe pagina artistului, vă recomand să îi citiți povestea. Nu ezitați să treceți și pe Bubble Street.

Această prezentare necesită JavaScript.

spacer