vorbe prin imagini

Şezând la umbră

Veneau în fiecare dimineață, nu tocmai devreme. După un timp se așezau pe iarbă, la umbra copacului. Făcea parte din rutina lor zilnică, iar asta le dădea liniștea pe care o căutaseră.

image

Ajungeau în jurul orei nouă și jumătate, în urma celor douăzeci de vaci. Le mânau să treacă prin poarta deschisă, dinspre șosea spre pășune. În general erau două. Uneori, trei. Învăşmântate în negru, cu capetele acoperite, aveau vocile vesele. Deși era un ceas târziu al dimineții, bănuiala mea era că se treziseră de trei-patru ore, trebăluiseră mult, iar acum drumul cu vacile și supravegherea lor era răsplăta. Le vedeam aşezate la umbra copacului mare care domina priveliștea. O casă mică părea că fusese construită cu intenția clară de a evidenția coroana stufoasă. Cum te duceai spre stânga sau spre dreapta de-a lungul străzii, cele două imagini spre suprapuneau, apoi se distanțau.

Aș fi vrut să le prind în poză. Aș fi putut să o fac. Cel mai probabil, aș fi reușit să o fac fără să știe. Dar știam că dacă o fac, m-aș simți ca un hoț de liniște. Așa că am preferat să le păstrez în amintire. Iar vouă să vă povestesc și să vă puteți imagina în voie cele două măicuțe cu vârstă indefinită și voie bună, şezând la o vorbă, între îndatoririle de dinainte și de după.

spacer

pașii uriașului

pasi-prin-viata-02mai2015Uriașul se opri pentru câteva momente. Își ridică privirea spre nori. Vedea dincolo de ei, dincolo de orizontul pământeanului de rând. Vedea stelele, în plină zi. Trăia bucuria existenței sale. Fiecare clipă era plină de frumusețea lumii. De ce și-a dorit mai mult, de unde visul său de zbor între lumi, sunt întrebări care nu își vor găsi răspuns. Pesemne că misterul necunoscutului l-a mânat mai departe. A știut cu siguranță că nu va fi ușor. Căci în clipa în care alegi între sacralizarea misterului și căutarea adevărului din spatele lui, nu mai este cale de întors. E un drum cu sens unic.

Uriașul privi cu sete în zare. Zbura peste câmpii și munți, zbura peste mări, printre nori și deasupra lor. Zbura cu ochii minții, în timp ce picioarele goale gustau savoarea pământului roșiatic de sub tălpi. Ar fi vrut să umble fiecare vale, fiecare râu, ar fi vrut să soarbă toți stropii de rouă din frunze, ar fi vrut să danseze ploaia și vântul, ar fi vrut să alerge să alerge iarba fragedă și pământul uscat, la fel cum ar fi vrut să zboare cu aripile întinse printre stele, să pășească pe cozi de comete, ar fi vrut să fie și acolo sus și aici jos…

Ar fi vrut să fie în două locuri deodată, dar asta nu era omenește posibil. Însă el nu era om, să nu uităm… Pe unde a fugit jumătate din el, ce a văzut și ce a trăit, nu vom afla niciodată. Cum nu vom ști nici pe unde au umblat picioarele sale, nici dacă au făcut-o vreodată.

Aș fi putut alege să aflu mai multe despre stâncile semețe. As fi putut să o fac și aș fi aflat adevărul spus lumii. Am ales însă să descopăr singură povestea, una din ele…

spacer

un musafir simpatic

etsy-fetitacusteaCioc, cioc! se aude dinspre uşă. Mă duc în grabă să văd despre ce e vorba. Nu aşteptam pe nimeni la ora asta…

O copiliţă mică, toată numai zâmbet – în treacăt fie spus, era zâmbetul mai mare ca ea – stătea în uşă, ţinând în braţe o stea mare şi strălucitoare. „Am venit să vă las noroc în dar. Şi multe zâmbete, şi un plin de bine.”

Măi să fie, îmi zic. Mă luase pe nepregătite. Ce să fac, ce să zic, cum o fi mai bine să procedez…? Deschid uşa larg şi o poftesc la o cană de lapte cald cu cacao. I se face zâmbetul şi mai mare şi acceptă. Iau steluţa, şi rămân blocată în dreptul uşii. Ce fac eu cu steaua? În timp ce sărea pe canapea, copiliţa îmi zice „Hai, îi găseşti tu cel mai potrivit loc, sunt sigură!”. Strâng darul la piept, iar steluţa sclipitoare se lipeşte de mine. Chicotesc copilăreşte, iar la auzul acestui sunet steluţa se topeşte într-un fel ciudat, dispare din câmpul vizual şi se aşează lângă inima mea.

Bem cu plăcere licoarea cea bună, cacao cu portocale, special păstrat pentru momente aparte. Nu schimbăm vorbe. Tăcerea oastră nu-i deloc apăsătoare, ci mai degrabă complice.

„Şi acum?” o întreb.

„Merg mai departe. Uite, până ajung la următoarea casă, numai bine creşte.” În palmele ei mici, frământa ceva. De dimensiunea unei buburuze, o pată de lumină începea să prindă contur… O steluţă!

[sursa ilustratie: de pe esty]

spacer
spacer
spacer