povesti, parinti, copii

lucruri simple

De câteva zile tot vreau să strig în gura mare: ce vreme frumoasă! ce toamnă blândă! și îmi dau seama că mă bucur ca un copil de razele soare și de aerul care nu miroase a iarnă. Nici a primăvară nu miroase, dar nici dacă ar face-o, nu m-aș lăsă păcălită. Știu că este noiembrie și poate tocmai acesta este motivul pentru care mă bucur că nu plouă cu gri, frig și tentative de pesimism.

In weekendul ăsta evident că n-am rezistat fără să văd în ce direcție bate vântul pe la Elly, dar mi-am propus să nu scriu nimic până nu am fac ceva happy, despre care să pot povesti. Ieri am ratat cu succes soarele, deși m-a așteptat destul de mult, ieșind în parc abia seara, pe întuneric. Evident, avantaj lună. Am uitat și telefonul acasă (nu că aș fi avut nevoie de el, dar m-am obișnuit să îl am mereu cu mine). M-am simțit… liberă. Avantaj eu. Porcușorii roz (ăia din Winnie) și-au găsit loc în buzunarele mele, pe cât au putut să intre și sigur arătam… ca un copil. Avantaj eu, din nou. Astăzi de dimineața ceața părea că ni se pune împotrivă de dimineață, dar domnul soare nu ne-a dezamăgit. Așa că azi am ieșit în parc cât timp soarele încă putea să ne încălzească. Să fi fost una sau două ore de plimbare, în trei. Joacă, plimbare, frunze verzi, galbene, roșii, lac, reflexii, pufuleți, chestii simple dar care umplu sufletul de bine și dau afară din casă grijile.

Ce plăcut e să găsești un loc de joacă nou și să descoperi castelul de acolo… și ce frumos au desenat mai devreme copiii.HW_Nov_2013_joaca

Plin de culori… frumoase și schimbătoare pe măsură ce soarele cobora.

HW_Nov_2013_parcul

HW_Nov_2013_lacul

Și, la finalul plimbării, o lecție de viață. Fetița mea mi-a cules niște flori. Șsst, nu întrebați de unde, e mai important gestul și nu prea avea sens să mă avânt și eu in stratul de flori, ca să o scot de acolo. Altceva vreau sa spun, și are legătura cu ceva ce spunea Elly ieri – a fost Ziua Internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului. Cele două floricele pe care le-am primit sunt cele de mai jos. Care e primul impuls? Una e frumoasă, aproape perfectă, cealaltă este ruptă, frântă… puțin a mai rămas din ea. Pentru un copil sunt amandouă la fel, pentru că așa sunt cu adevărat. Asta am (re)învățat eu astăzi: nimeni și nimic nu-i mai prejos decât altul, doar pentru că am fost învățați să catalogăm și să comparăm. Defecte se fac văzute doar atunci vrei să le vezi și să le transformi în diferențiatori. Cele două flori de mai jos sunt la fel de frumoase, nu-i așa?

HW_Nov_2013_simplitatea

„Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 44.”

spacer

etichete, porecle şi ce mai cărăm cu noi

Dragii mei, vreau să vă fac cunoştinţă cu aceşti doi simpatici. Ei sunt Ţeposu si Pufosu. Tocmai au trecut printr-o şedinţă foto, aşa că acum îi lăsăm să se odihnească.

Sunt printre puţinele jucării/pufoşenii/păpuşi care au primit nume, deci au ceva special, precis! Ţeposu a fos îndrăgit din prima clipă şi a primit un nume. Să îi fi fost după asemănare? Nu prea… după părerea noastră, a celor din jur. Dar ea spune că acesta este cel mai potrivit nume. Ce conexiuni au fost în spate… tare sunt curioasă să ştiu. N-are nimic ţepos, e drăgălaş… sau poate că a fi ţepos nu-i tocmai o treabă rea. Noi am tot încercat să o convingem că nu e tocmai ţepos, uite că-i pufos… şi degeaba. O săptămână sau două mai târziu, în viaţa noastră apare Pufosu. Şi el a primit imediat nume, fără vreo intervenţie, şi de această dată, victorie!, el se numeşte Pufosu.

Au fost cu noi mai peste tot, iar Ţeposu, care uneori e strigat şi Ţeposu-Pufosu a fost cu noi până în Grecia; el are un loc de cinste în casă şi e bun prieten cu Pufosu, cel de după el.

PicMonkey Collage prieteni

Şi mă grăbesc eu să trag nişte concluzii, ca să nu numesc degeaba adult, nu 😉 ? Aşa… deci cum probabil rămăsesem în pană de despicat firul în patru, m-am gândit la cum s-au procopsit cei doi cu aceste nume. Primul, are un nume care probabil i se potriveşte. Cam asta  fost impresia pe care el a lăsat-o în primele trei secunde. Şi pe care o va purta în frunte până la adânci bătrâneţi. Al doilea, a primit un nume… oarecum impus, în sensul că acesta a părut cel mai potrivit, dacă asta îi repetau oamenii mari, pe care prin mimetism îi copiază. În acest caz prima impresie a fost îngropată adânc şi substituită cu un „aşa se face, aşa e bine”.

Şi dacă tot ce am descris mai sus e poveste în cea mai pură şi sinceră formă, despre cum un copil de patru ani pune etichete şi numeşte prietenii de pluş, tot aşa facem şi noi, oamenii mari. Punem etichete după prima impresie sau ne lăsăm influenţaţi şi importăm părerile şi opiniile altora. Când ajungem într-o astfel de situaţie, un singur lucru se cere făcut. Stop! Şi de la capăt! Iar celor mici să nu le mai băgăm gărgăuni în cap…

spacer

11 iulie – ziua dragostei?

Am asternut mai devreme cateva randuri, o poveste de iubire.

Apoi am intrat pe Reader sa vad ce s-a mai scris azi. Si… surpriza! E plin de iubire, in mai multe articole publicate astazi. De la o poveste numita Sase iulie, cu vorbe de dragoste, citate cu talc si poze dintr-o zi care i-a fost draga autoarei, la o floare cu petale de Ma iubesti, nu ma iubesti!, care inunda de motive de iubire.

Iubirea declarata are o putere aparte, cel putin asa cred eu. Ii da putere celui care o recunoaste. Ii da aripi celui care o primeste.

Sunt convinsa ca daca mai ma „plimbam” putin, mai gaseam cateva locuri unde iubirea a fost impartasita astazi. Dar am avut alte planuri in seara asta… am iesit la o plimbare. M-am intors si mai mandra decat am plecat. Mandra de ea!

Copy of SAM_0205 v2

spacer

alb și negru

comparatieAlb și negru. Contrast și completare. Opoziție și tandem. Mergem împreună, pentru ca mai apoi să ne despărțim. Eu voi alerga în cercuri invizibile, iar tu vei sări peste nori pe care doar tu îi știi. Vom fi un cuplu inedit, nu-i așa?

Astfel poate porni o poveste. Una despre dans, prietenie și visare.

Tot astfel poate porni ziua când prietenia se rupe, și noi am intrăm în competiție.

Tot asa și în viață. Legăm prietenii. Unele vor tine o viață, altele se vor stinge treptat, unele vor rămâne o amintire frumoasă, altele nu. Timpul va trece și ne va lămuri cândva ce a meritat și ce nu, când ne-am agitat mai mult decât era cazul sau când am pierdut oameni sinceri pentru că nu le-am acordat suficient din timpul nostru. Cert este că nu mai putem da timpul înapoi. Chiar dacă reluam după un timp o relație, chiar dacă încercăm să o reparam, nu va mai fi la fel.

Ajung din când în când să îmi pun întrebarea: cum să fac lucrurile altfel, măcar de acum înainte? Cum să îmi învăț copilul să aleagă înțelept, să facă mai puține greșeli decât mine? Este greu să dau un răspuns exact la vreuna din aceste întrebări. Și oricâte concluzii valoroase aș trage, mereu contextul este cel care schimbă deciziile într-o clipă.

Viața nu e doar în alb și negru, are o mulțime de nuanțe de gri, multiplicate cu numărul de persoane cu care interacționezi, ridicate la putere cu numărul de evenimente, probleme sau bucurii pe care le duci cu tine. Câte decizii ar avea alt final dacă le-ai lua o lună sau un an mai târziu, sau poate dacă ai fi avut șansa să alegi cu tot atâta timp în urmă, sau dacă nu ți s-ar fi trântit o ușă în nas de dimineață, sau pur și simplu dacă ți-a zâmbit soarele în cafea de dimineață.

Și dacă pentru mine personal pot să trag linie, să îmi accept în totalitate toate deciziile de până acum, cum să fac să transmit peste generații lecția despre cum ne alegem prietenii ? Nu știu ce să îmi răspund, mai ales că știu bine că fiecare învață din propriile greșeli, și mult prea puțin din ale altora. O să aleg doar… să ii fiu aproape, orice ar fi. Este cel mai bun lucru pe care îl pot face.

spacer

pacaleala cu fructe

mereAveam de mult in plan sa fac asta si azi mi-a iesit :).

Fruct curatat, taiat, lasat „la intamplare” la indemana piticotului. O tura pe langa farfurie, doua ture pe langa farfurie, trei ture… Treaba nu pare sa inceapa bine. Cateva imbolduri „ia iubita o bucatica de para”, cu destul de putin succes. Apoi nu i-am mai acordat niciun pic de importanta farfuriei, iar gustarea nu mai era obligatorie. Si ce credeti? Farfuria rasa, nici urma de para. Ar putea fi o metoda buna pentru mofturosi. Eu una o sa o transform in fructul zilnic (de care sunt sigura, ca precis la gradi mai trage chiulu’).

spacer