povesti, parinti, copii

cercul fericit

image

– Mama, am desenat un cerc pe jos. Dar l-am șters.
– Era un cerc frumos?
– Da.
– Era un cerc fericit?
– Da.
Ultimul răspuns a venit ferm și rapid. Și natural. Fără a pune sub semnul  întrebării nici curiozitatea mea, nici posibilitatea ca un cerc să fie fericit sau dimpotrivă.
– Uite, așa era.
Iar cercul prinde contur. Tras prin inel, de suplu ce era.
– Și de unde știi că era fericit?
Ea ia creionul și îi desenează fericirea, să înțeleg și eu.

spacer

drumul drept

Am citit scrisoarea, am citit comentariile. Mi-e clar că mulţi ani de acum înainte voi continua să îmi învăţ copilul că are drepturi pe care nu i le poate lua nimeni (de a gândi liber, de a-şi exprima punctul de vedere, de a cere, de a refuza, de a alege), dar şi că mereu trebuie să cântărească orice urmează să spună sau să facă în funcţie de interlocutor, situaţie, mediu. Asta nu înseamnă a face lucrurile cu bun simţ, ci cu totul altceva: cenzură. Am crescut sub cenzură şi probabil de aceea ştiu câte ceva despre cum trebuie gestionată. Însă este o povară pe care nu mi-o doream aşezată pe umerii copilului meu. Este obositor, consumator de timp şi de suflet să fii mereu la paralele, între ceea ce eşti şi ceea ce trebuie să fii, între explozia de creativitate din tine şi rigiditatea răspunsurilor fixe pe care trebuie să le dai, între ce simţi şi ce poţi lăsa altora să vadă.

Îmi revine în minte filmul Equilibrium. Şi gustul amar al drumul drept care, cu cât e mai drept sub lumina soarelui, cu atât e mai întortocheat labirintul din noapte.

Să ne fie săptămâna senină, să le ducem pe toate! 🙂

 

 

spacer

Cum ne iubim noi

Se poate ca titlul să vă fi păcălit… și să fi crezut că cine știe despre ce scriu acum. Ei bine nu, nu-i nimic siropos pe aici :).

Cum ne iubim noi? Cu timp. Da, trec timpul pe primul plan în lista celor mai frumoase daruri pe care le putem face. Mai presus de îmbrățișări. Mai mult decât lucruri cumpărate sau confecționate. Mai mult chiar și decât gândurile pe care ni transmitem (mai mult sau mai puțin complet) prin vorbe.

Cum ne iubim noi? Cu atenție. O pun în continuarea timpului, pentru că timpul alocat fără atenție deplină îşi pierde calitatea.

Cum ne iubim noi? Continuându-ne. Completându-ne. Construind împreună.

wpid-wp-1400701422075.jpeg

Ne iubim cu grijă. Purtându-ne de grijă. Asta se vede… sau nu se vede. Cel mai mult, se ştie. Se simte.

Ne iubim încă în multe alte feluri. Ne iubim respectându-ne dorinţele şi identitatea. Ne iubim ieşind împreună sub cerul liber. Ne iubim râzând împreună. Ne iubim trăind cu drag şi lăsând supărările coadă la uşă.

wpid-wp-1400701403320.jpeg

Nu ne iubim la fel în fiecare zi. Zilele în care ne iubim frumos sunt pline, celelalte nu. Sunt zile în care încercăm să le reparăm pe cele în care am greşit. Sunt zile în care înflorim, sunt zile în care confundăm stricteţea cu iubirea, sunt zile în care încurcăm permisivitatea cu iubirea, sunt zile în care pierdem tot ce am câştigat în luni de zile. Sunt zile în care îmbrăţisările şi sărutările grăbite pe frunte se străduiesc să facă punte între suflete.

Timp dedicat. Atenţie deplină. Lucruri făcute împreună. Trei puncte cheie la care să revenim mereu, până ne intră în sânge. Pentru că tot ceea ce oferim noi copiilor noştri, este déjà-vu-ul lumii de mâine.

 

spacer

prinţesa, model?

pasi_prin_viata_26mar2014Fetiţele cresc ca şi băieţeii. Mai uşor, mai cu greu, depinde de posibilităţile familiei. Mai zglobii sau mai liniştite, în funcţie de temperament. Dar că ar fi prinţese, doar fetiţele aud. „Prinţesa lu’ tata” se face la un moment dat mare şi idealul ei de prinţesă este să îşi găsească prinţul ei pe un cal alb, care poate că ar trebui să apară dintr-un nor de aur de la orizont. Şi nu să-l caute ea, ci el să o găsească pe ea. Prinţesa, într-o clipă de luciditate, înţelege că tot ceea ce visa ea era doar un vis pe care îl pune în cutia cu amintiri şi utopii. Îi e greu totuşi să înţeleagă cum de vecina ei, o fată simplă şi fără cine ştie ce pretenţii arată din ce în ce mai bine, de ce are un aer fericit şi are un tip tare prezentabil cu care se întâlnește.

Ce s-a întâmplat în viaţa celor două? Ce le deosebeşte, ce le determină reuşita în viaţă, sau iluzia reuşitei?

Modul în care părinții abordează această temă în copilărie va determina atitudinea viitoarei domnişoare faţă de viaţă. Ea va înţelege (sau nu) care sunt lucrurile bune care i se întâmplă sau, dimpotrivă, care sunt pericolele care o pândesc. Ea va şti când are de făcut ceva ea însăși sau când poate să ceară să fie servită. Ea va şti când este preţuită

spacer

poveste cu o plimbare

http://www.pinterest.com/pin/15270086210885469/ A fost odată ca niciodată (sau poate a fost chiar ieri) o fetiță care ieșea în fiecare seară în parc cu cățelul ei (sau poate nu era un cățel, ci doar un ursuleț de pluș). Îl iubea mult şi îi purta de grijă. Ei doi aveau o poveste şi era povestea lor. Dacă ar fi existat o poveste mai frumoasă de-atât, doar ei ar fi putut să o scrie. Și poate chiar au scris-o, un an mai târziu, când ea a primit de Crăciun un cățel adevărat. Şi dacă nu de acel Crăciun, poate treizeci de Crăciunuri mai târziu, când ea a pus un căţel sub brad. Poveștile au timp să fie scrise şi rescrise. Noi nu. De ce nu le-am scrie la timpul potrivit?

spacer