Am închis geamul. Era deja prea târziu şi stelele vroiau să intre în cameră. Nu le mai ajungea tot cerul, vroiau şi o bucățică din dormitorul meu, din singurul loc care îmi rămăsese doar al meu. Mă întind pe pat şi privesc tavanul, cât pot să mai văd din el în bezna asta. E tăcere. O tăcere apăsătoare, densă. Mă acoperă ca o plapumă groasă şi mă ţintuieşte de pat. more »
Pași prin viață
iubește viața! și viața te va iubi nespus de mult | © Iustina Dorobanțu