jurnal

Impresii de călătorie: Bruxelles

Săptămâna trecută am avut câteva ore la dispoziție pentru a vizita un pic de Bruxelles. M-am suit într-un tramvai şi am mers până la capăt de linie, după care m-am pierdut pe străduţe, fără hartă în mână. Norocul a făcut însă ca paşii mei să mă poarte în direcţia corectă. Am descoperit un oraş frumos, cochet, compact, cu străzi înguste şi case late cât lungimea unei maşini. Oameni grăbiţi, dar fără să uite de respectul pentru cei din jur. Oameni pestriţi, coloristic şi cultural, dar prinşi într-un echilibru care le venea bine. Magazine care trăgeau jaluzelele mult prea devreme, comparativ cu obiceiurile româneşti de mall. Dar, de fapt, acolo e normalitatea; habar n-am cum ajung ei să-şi cumpere haine, dar mi se pare de bun simţ ca şi cei care lucrează în magazine să aibă viaţă după muncă. Apoi, era ceva în curăţenia locului, altfel decât mă aşteptam. Mi-am dat seama după un timp că nu lipsa mizeriei de pe jos era cea care dădea nota generală de îngrijit, ci clădirile în sine. Se lăsa noaptea, ce-i drept, dar nu de asta le-am văzut frumoase. Erau întreţinute cu grijă. După ceva timp de mers am ajuns într-un loc care mi-a tăiat răsuflarea. Dantelă în piatră, faţade impunătoare. Grande Place. Un loc pe care să nu-l ratezi. Despre care nu aş vrea să spun nimic mai mult, pentru a nu-i răpi încărcătura emoţională. Doar atât: alb, frumos, muncit, îngrijit, ameţitor. Pe străduţele din zonă, plin de magazine cu ciocolată şi dulciuri. Clar, nu doar în scopuri comerciale; oamenii aceştia chiar sunt pasionaţi de ciocolată. Şi de bere, desigur :).

Această prezentare necesită JavaScript.

spacer

fără „punct şi de la capăt”

Tare multe am vrut să spun în ultimul timp, dar mult mai mult am tăcut. N-a fost timp? N-a fost loc? Ce-a lipsit oare, de-am îngrămădit toate gândurile în câteva notiţe? Sau nu-i ceva ce a lipsit, ci ceva s-a trezit dintr-un somn adânc. Un barometru cu drept de veto. Măsoară intensitatea zilelor, face suma întâmplărilor, cântărește prioritățile, pune bolobocul pe echilibru, pune toate acestea în balanță, şi când e cazul dă stingerea.

Apoi, nu există un moment ideal pentru punct şi de la capăt. Nu e nici ieri, nici azi, nici mâine. E prins în cursul normal al lucrurilor. E atunci cand trebuie să fie. E chiar şi (sau mai ales) atunci când te ia prin surprindere. Fiecare zi e un punct şi de la capăt. Fiecare întrebare şi fiecare răspuns. Fiecare alegere, cât şi fiecare act de evitare a alegerii. Un punct şi de la capăt faţă de ceea ce a fost sau, dimpotrivă, faţă de ce ar fi trebuit să fie. Aşa a dispărut ideea de a ţine un jurnal săptămânal, care avea menirea de a face un rezumat al ultimelor întâmplări şi învățăminte. Avea şi un rol disciplinar, care presupunea respectarea unui ritual şi îndeplinirea unor obligaţii. Însă cum nu îmi place să mi se impună nimic, ar fi fost culmea să accept asta chiar dacă venea din partea mea. Simţeam nevoia să aduc o încheiere acelor articole personale, de jurnal, şi iată că am făcut-o.

Atâtea lucruri s-au precipitat în ultima vreme, că nu am mai avut timp de scris. Iar decizia de a nu mai sta cu ochii în calculator până seara târziu a fost dublată de oboseala pe care o resimţeau ochii mei. Practic, n-am prea avut de ales 🙂 şi pot spune că am trecut cu bine de sevrajul internetului şi am putut să dedic o idee mai mult timp lucrurilor pe care le promovez/laud, dar pe care nu mai aveam timp să le pun în practică. Să mă joc, să privesc cerul, să regăsesc zâmbetul ăla plin care îţi ajunge pe faţă fără să îl fi comandat. De scris mă reapuc… poate de mâine, poate de peste o lună… Habar n-am şi nici nu intenţionez să planific. Lucrurile ori vin de la sine ori mai bine nu mai vin deloc. Notiţe mi-am făcut o mulţime, desigur. Dar nu le-a venit vremea să le arunc pe marele www.

Ce mi-a lipsit însă, şi nu o spun cu vreun gând de măgulire, au fost oamenii frumoşi şi paginile lor. Doar că mă obişnuisem să îmi hrănesc sufletul zilnic cu fel şi fel de vorbe, mai enigmatice sau mai concrete, mai de jurnal personal sau cu iz secret, mai poetice sau mai înfipte în realitate. O să îmi ia ceva timp să parcurg tot ce am ratat în ultima perioadă, mai ales că o voi face doar puţin câte puţin. O să fie ca un pachet de m&m din care aş lua doar câte o bomboană pe zi.

Închei aici, că am de văzut un desen animat cu piraţi şi de smotocit un copil dulce foc :).
Numai bine, cât mai multe zâmbete senine şi mult optimism!
Iustina

spacer

parcul de la mobexpert

Astazi am avut o surpriză plăcută. Parţial aşteptată, parţial neaşteptată.

Am trecut seara pe la Mobexpert, în principal pentru insipiraţie.  Să văd, să mă gândesc, să pun în balanţă… şi dacă tot am fost la magazinul care avea şi outlet în dotare, mi-am zis că e cazul să văd despre ce e vorba. A avut un farmec aparte vizitarea outlet-ului, căruia cineva (sau mai degrabă o echipă întreagă)  i-a dat un aer plăcut, care mă ducea cu gândul mai curând la un anticariat decât la ideea de lichidare de stoc.

Drumul între magazinul clasic şi cel de outlet trece prin parcul magazinului. Care este un adevărat parc. Îl văzusem în treacăt din tramvai, dar nu ghicisem cu adevărat ce se găsea acolo. Dacă nu erau paznici, m-aş fi strecurat printre tufişuri ca să ajung in mijlocul păpădiilor şi a copacilor roz-movulii. M-am bucurat de fiecare pată de culoare, de fiecare floare de liliac…

Un asemenea parc nu se ţine doar „pentru că trebuie sau pentru că da bine” în faţa clienţilor. La urma urmei, cine le trece pragul nu îşi bazează decizia de a cumpăra pe frumuseţea parcului. Îţi place sau nu o mobilă. Ţi-o permiţi sau nu. Poate nici nu se ocupă ei de parc, poate că e subcontractată îngrijirea acestuia. Nu ştiu cine o face, dar sunt convinsă că o face cu drag, cu pasiune şi cu fiecare fir de iarbă sau copac îngrijit, lasă acolo câte o bucăţică de suflet. Înapoi primeşte, din când în când, gândul bun al unui trecător care dă la o parte grijile pentru câteva minute.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

spacer
spacer

februarie plus săptămâna 10. rezumat şi de la capăt.

a trecut o lună de la ultimul rezumat. am tras chiulul. vremea nu a stat însă în loc. a venit primăvara, apoi s-a întors frigul cu nouă babe ploioase.

Ce s-a întâmplat?  Prima săptămână aveam o justificare. În a doua am tras de timp. În cea de a treia… deja mă gândeam cum să adun cele trei săptămâni. Într-o ordine cât de cât cronologică, ceea ce pot să spun despre ultima lună ar fi cam aşa… Febră mare, copil ţinut acasă, cola la birou, lacrimi şi omez, şi uite-aşa am fost două bolnăvioare în casă… şi prima săptămână a zburat imediat. Am fost fericita câştigătoare a unei capse într-o prăjitură, câştigul fiind, evident, datorat faptului că nu am muşcat prea tare din ea. Au urmat zile simple şi frumoase, pline de jocuri, desene şi picturi în fiecare seară. Afară a tot plouat, şi a plouat, a plouat… Celor din Bucuresti le recomand o vizită în Herăstrău – intrarea de la Charles de Gaulle, sunt nişte acvarii frumoase… oricum peştii sunt deja captivi acolo, măcar să îi vizităm ca să nu fie in zadar tristeţea lor. Am intrat in sezonul botezurilor şi de acum mergem câte trei, aşa că am alergat după pantofiori pentru domnişoară, şi s-a ales cu unii roşii de lac, care ei nu îi plac, dar la care eu mă uit pe furiş, dar degeaba, că sunt prea mici pentru mine :). Au fost şi mărţişoarele… oferite şi primite, dar mai ales purtate. O săptămână mai târziu, a fost serbarea de ziua mamei. A fost foarte frumoasă, copii au spus multe poezii, au cântat, au fost invitate şi bunicile, vă imaginaţi ce de emoţii pe acolo. Dar s-a stricat ziua de tot când serbarea s-a încheiat cu un „haideţi mamelor să dansaţi cu copilaşii macarena” ?! 🙁 de-am crezut că îmi cade tavanul în cap şi nici acum nu mi-a trecut. Chiar am nevoie să lucrez cu toleranţa la muzică… Entuziasmul de vineri a făcut ca acestă zi să mi se pară mult prea lungă. În cele din urmă… tatam-tanam!! sâmbătă am fost la MVP4, adică la Merit, Vreau şi Pot, ediţia a 4-a şi mi-a plăcut tare mult, sunt încântată dar nu voi include aici doar câteva rânduri, ar fi imposibil; revin cu câteva articole dedicate acestui eveniment.

Ce-am învăţat? Lecţia ultimelor zile a fost despre pragmatism, cred. Acesta a fost mesajul perceput de mine, deşi nu a fost exprimat fix aşa. Surse complet diferite, MPV4 pe de o parte, o discuţie privată, pe de altă parte, şi acelaşi mesaj, despre timp care trebuie preţuit, nu cheltuit aiurea. Prea diferite sursele mesajului, ca să nu bată la ochi. Ok, am priceput, dar sunt în faza de negare 🙂 pentru că găsesc o scuză-contra ideei, cum că eu îmi ştiu mai bine priorităţile. Deci am o temă de gândire pentru perioada următoare: cât de bine mi-am definit eu priorităţile?

Ce-am pierdut? Ce-am câștigat? Un bilet la loto. Am pierdut şi am câştigat în acelaşi timp… pentru că nu l-am deschis.

colaj9martie

spacer