jurnal

spacer

Şezând la umbră

Veneau în fiecare dimineață, nu tocmai devreme. După un timp se așezau pe iarbă, la umbra copacului. Făcea parte din rutina lor zilnică, iar asta le dădea liniștea pe care o căutaseră.

image

Ajungeau în jurul orei nouă și jumătate, în urma celor douăzeci de vaci. Le mânau să treacă prin poarta deschisă, dinspre șosea spre pășune. În general erau două. Uneori, trei. Învăşmântate în negru, cu capetele acoperite, aveau vocile vesele. Deși era un ceas târziu al dimineții, bănuiala mea era că se treziseră de trei-patru ore, trebăluiseră mult, iar acum drumul cu vacile și supravegherea lor era răsplăta. Le vedeam aşezate la umbra copacului mare care domina priveliștea. O casă mică părea că fusese construită cu intenția clară de a evidenția coroana stufoasă. Cum te duceai spre stânga sau spre dreapta de-a lungul străzii, cele două imagini spre suprapuneau, apoi se distanțau.

Aș fi vrut să le prind în poză. Aș fi putut să o fac. Cel mai probabil, aș fi reușit să o fac fără să știe. Dar știam că dacă o fac, m-aș simți ca un hoț de liniște. Așa că am preferat să le păstrez în amintire. Iar vouă să vă povestesc și să vă puteți imagina în voie cele două măicuțe cu vârstă indefinită și voie bună, şezând la o vorbă, între îndatoririle de dinainte și de după.

spacer

filă de jurnal – ziua cu soare

Ce zi frumoasa este astăzi! Mi-am zis privind cum lumina soarelui invadează spațiul. Nu aveam o problemă cu stratul de nori de până acum, dar totuși resimt bucuria dispariției acestuia. E ca și cum… lucrurile s-ar așeza acum pe făgașul normal. Ziua aceasta poartă numele relaxare. Să-i adaug și un sunet, mă gândesc.

Si daca tot e ziua internationala a poeziei, atunci sa fie si niste vorbe rostogolite…

spacer

cu un secol în urmă

PPV_14mar2015_caietul_bunicii_01Deschid rar cutiile cu amintiri. Astăzi a fost o astfel de zi rară. Am regăsit, alături de tot felul de vechituri de-ale mele, jurnalul din liceu al bunicei mele paterne. L-am răsfoit cu mare plăcere.

Am găsit însemnări despre cărţile citite, am găsit poezii favorite, am găsit chiar şi o zonă de întrebări şi răspunsuri, din care voi împărtăşi cu voi câteva pagini. Cum gândeau acum nouăzeci de ani tinerii? Vă las pe voi să răspundeţi acestei întrebări. Eu am regăsit în naturaleţea şi simplitatea lor frumuseţea acestei ţări.

 

spacer

Coala albă de hârtie

Mă pun în fața colii albe de hârtie și o privesc îndelung. Vreau să o umplu, toată, cu mii de litere, să nu rămână niciun spațiu gol. Coala nu e nici măcar de hârtie, e doar… un spațiu alb de biți. Iar eu am marele avantaj (oare?) de a șterge, de a scrie și rescrie, până voi fi terminat toate cuvintele. Apoi, tot ceea ce mai rămâne pentru ochii celorlalți sunt doar niște resturi de înțelesuri; toate cuvintele adevărate se vor fi consumat înainte de vremea lor.

De ce îmi doresc să arunc în stânga și în dreapta cu cuvinte? Poate că s-au adunat prea multe, strânse în buchete de gânduri și trebuie să le eliberez. Sau poate, dimpotrivă, am prea puține la dispoziție și caut unele noi, dispuse să vină la mine.

Eliberare. Echilibru. Drum. Exercițiu. Ceva din ele? Poate. Sau nimic. Purul și absolutul nimic. Nu mă împotrivesc. Planez și îmi hrănesc măcar iluzia conform căreia înțeleg.

Semne. de identificat.
Semnale. de ascultat.
Simboluri. de descifrat.

Ascult vântul. Încerc să prind din zbor înțelesurile unei lumi aparent standardizate. Pe fundal însă, privind dincolo de cel de-al patrulea sau al cincilea strat de aparențe, se conturează adevărata realitate. Nu e vorba doar de a înțelege, cât mai ales de a învăța. Și aici intervine dificultatea. Iar apoi durerea. Pentru că fiecare lecție se repetă, și se repetă, și se repetă, până ce devine un mod de viață, mai mult decât simplul ah, da, știu.

Mă întreb… cum ar fi să trăiesc fără întrebări. Implicit, fără răspunsuri. Clar, fără a simți lipsa răspunsului.

Mă întreb… de ce sunt atât de diferite examenele pe care trebuie să le trecem? Mă întreb de ce facem asta, la rândul nostru, cobailor. Pentru că putem, pentru că avem nevoie, pentru că așa e logic. Pentru că etc etc etc. Pentru că mereu știm să inventăm explicații.

Mă întreb de multe ori de ce atâta ignoranță, de ce subcultură, de ce muzică de umplutură, de ce fleacuri, de ce țoale scumpe, de ce consumerism. Mă întreb azi: de ce nu?

Mă întreb… cum să formulez cele câteva întrebări de mai sus fără a lăsa impresia că aș cere niște lecții. Sau că aș avea nevoie. Că, vorba aia, ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se îndeplinească. Așa că mă străduiesc să nu îmi doresc nimic, dar să fac asta la modul cât mai fin și elegant, să nu mă trezesc cu un mare nimic, conform dorinței.

Am învățat în ultimul timp cum să let it go, dar mi-e greu să îi găsesc traducerea corectă în română. Și cred că am mai învățat ceva, dar încă mai am lucru, detașarea fiind un exercițiu foarte greu de a fi fără a fi. Dar nu mă laud, doar consemnez în jurnal. Că nu vreau lucrare de control din astea două.

Mă uit la lună și simt că trebuie să vă jur pe cuvânt de șoim al patriei că nu luna m-a abătut pe aceste cărări. Aveam o coală albă de hârtie de umplut, nu-i așa?

Sănătate să avem.
Și primăvară.

P. S. M-a întrebat cineva de curând dacă fac vreo terapie. I-am zis că nu. Dar adevărul e că da. Nu degeaba mi-am luat loc pe www ca să-mi destrăbălez neuronii.

spacer