jurnal

altceva. în echilibru între ce a fost și ce este.

Am început să mă uit la filme pentru oameni normali. Sau la filme normale, pentru oameni. Adică altceva decât SF. Nu de mult și nu în cantități mari, dar cum eu eram genul SF-only, e o schimbare mare. Sincer vorbind, am început acest articol pe la sfârșitul verii, când tocmai văzusem Toto și surorirle lui, apoi Stalingrad. A urmat Adio dar mai stau putin, iar în seara asta am văzut, în sfârșit, Gone girl. Așa că am zis că e cazul să ies în lume și să strig asta în gura mare. Nu sunt filme simple, nu sunt de umplutură; acesta e și motivul pentru care m-au prins. Nu doar că mi-au plăcut, dar le și recomand cu căldură. Iar eu cred că pot susține faptul că m-am schimbat. Mă uit la altfel de filme, ascult și altceva în afară de rock supărat, în fața cuvântului fericire nu mai pun particula ne și mi-am zis, în sfârșit, că dacă eu cred în puterea gândului, e cazul și să învăț să o folosesc. Îmi place timpul schimbărilor, aduce un aer proaspăt. Am chemat eu vreo schimbare? Cu voce tare, nu prea. Dar cred că am făcut-o din toți rărunchii, cu gândul. Poate că nici nu l-am auzit, de atâta zgomot de fond. Atunci reacția mea e de mirare și reticență, la început. Partea bună e că mereu reușesc să mă surprind în mod plăcut. Așa că aștept cu interes ziua de mâine, cât și cea de după, dar mai ales mă bucur de cea de acum.
Zile frumoase și surprize plăcute să avem!

spacer

1977. Jurnal nedorit.

Tocmai ce am terminat de mâncat două felii de pâine feliată prăjită, trase zdravăn prin icre și vinete, că mă gândesc să îmi verific pașii. Dau pe bluetooth – ON, dau actualizare și văd cifra mică, mică. Ce-i drept, un pic mai mare decât mă așteptam, anume fix 1977. Pfiu, până la cei 5500 setați ca target, așa, de Doamne-ajută, că vreo zece mii ar fi buni, mai e mult. Așa că-mi zic să ies din casă, să fac pași. Desculță prin iarbă, să iasă și de-o împământare sănătoasă. Du-te, vino, du-te, vino, tot așa până calc pe ceva ce tare cred că ar fi putut fi o vietate. Îmi zic că deja am făcut broasca praf, dar poate n-o fi broască, că alea au dispărut de ceva timp, parcă nici nu am mai auzit orăcăială peste drum. Deși.. poate n-am mai auzit pentru că am fost în vacanță, și dacă am fost în vacanță n-am prea fost pe acasă. Îmi iau papucii în picioare. Șlapi. De-ăia de 10 lei de la Cora, perfecți pentru o lady ca mine. Roz fondant, evident. Fâş-fâş cu ei prin iarbă. Mă uit după stele, mă uit după lună. Perfect! Relaxare. Puțină, dar e. Și e din belșug. Mă uit la lună… superbă. Nu știu dacă ați văzut-o în seara asta. Mare, abia ușor ștearsă în partea dreaptă, colorată ca un felinar cu bec vechi neeconomic. Cum mă uit la ea, îmi pare că dă în portocaliu, fix pantone de la serviciu. Măi să fie. Apoi de la pantone, mă gândesc la panetone, la Crăciun, coznac, aluat, panetone, dulce, pufos. Doar la asta nu e cazul să mă gândesc. Hai să-mi iau telefonul, să am altă preocupare, nu să merg hai-hui cu privirea-n sus. Și să și consemnez ceva, că prea am o stare de n-aș avea. Nu mai bine pun eu două vorbe aici, poveste seacă sub clar de lună? Și încep să merg din nou, dar cu ceva mai mare grijă, să nu prăpădesc și telefonul ăsta de pământ. Numai bine luna e acum mai sus, mai mică, mai galbenă și-am făcut și pași. Prag psihologic depășit. 2068.

image

spacer
spacer

Şezând la umbră

Veneau în fiecare dimineață, nu tocmai devreme. După un timp se așezau pe iarbă, la umbra copacului. Făcea parte din rutina lor zilnică, iar asta le dădea liniștea pe care o căutaseră.

image

Ajungeau în jurul orei nouă și jumătate, în urma celor douăzeci de vaci. Le mânau să treacă prin poarta deschisă, dinspre șosea spre pășune. În general erau două. Uneori, trei. Învăşmântate în negru, cu capetele acoperite, aveau vocile vesele. Deși era un ceas târziu al dimineții, bănuiala mea era că se treziseră de trei-patru ore, trebăluiseră mult, iar acum drumul cu vacile și supravegherea lor era răsplăta. Le vedeam aşezate la umbra copacului mare care domina priveliștea. O casă mică părea că fusese construită cu intenția clară de a evidenția coroana stufoasă. Cum te duceai spre stânga sau spre dreapta de-a lungul străzii, cele două imagini spre suprapuneau, apoi se distanțau.

Aș fi vrut să le prind în poză. Aș fi putut să o fac. Cel mai probabil, aș fi reușit să o fac fără să știe. Dar știam că dacă o fac, m-aș simți ca un hoț de liniște. Așa că am preferat să le păstrez în amintire. Iar vouă să vă povestesc și să vă puteți imagina în voie cele două măicuțe cu vârstă indefinită și voie bună, şezând la o vorbă, între îndatoririle de dinainte și de după.

spacer

filă de jurnal – ziua cu soare

Ce zi frumoasa este astăzi! Mi-am zis privind cum lumina soarelui invadează spațiul. Nu aveam o problemă cu stratul de nori de până acum, dar totuși resimt bucuria dispariției acestuia. E ca și cum… lucrurile s-ar așeza acum pe făgașul normal. Ziua aceasta poartă numele relaxare. Să-i adaug și un sunet, mă gândesc.

Si daca tot e ziua internationala a poeziei, atunci sa fie si niste vorbe rostogolite…

spacer