alegeri

Fericirea este o alegere

Fericirea este o alegere – a fiecăruia dintre noi, independent.

Fericirea mea nu depinde de alții. Și chiar de nu voi putea spune că nu mă afectează modul în care cei din jurul meu interacționează cu mine, în aceeași măsură știu că fericirea mea nu depinde de aceștia, ci de mine.

Fericirea mea nu este legată de evenimentele prin care trec, de ceea ce „mi se întâmplă”. Și chiar de nu voi putea spune că nu mă afectează ceea se întâmplă independent de voința mea, în aceeași măsură știu că fericirea mea depinde de modul în care percep eu realitatea, de cum înțeleg, de cum învăț, și mai ales cum aleg să reacționez.

Fericirea mea nu așteaptă ca altcineva să o creeze pentru mine și să mi-o aducă drept cadou.

Fericirea mea nu se plânge „vai cât de nefericită sunt” nici măcar atunci când simte neliniște în perioade dificile, pentru că știe că așa n-ar face decât să se afunde într-o stare gri din care să lupte mai târziu să iasă.

Fericirea mea… nu a fost mereu așa, dar a învățat cum să fie, cum să devină, cum să se refacă, cum să se ridice din praful de pe jos, cum să râdă din toată inima, cum să accepte ajutor pentru a alerga mai repede. De aceea scriu aici, acum, aceste rânduri. Pentru că dacă, întâmplător, tu dragă cititor sau cititoare, cochetezi în aceste momente cu tristețea sau te-a prins în capcană vreo stare înnorată, să știi că se poate. Poți fi altfel, poți fi zâmbet și soare, poți să faci astfel încât să îți fie bine și apoi să le spui și altora cum ai făcut.

Ai un singur lucru de făcut: când încep să îți roiască începuturi de gânduri de genul: eu nu-s… eu n-am… eu nu pot… când îți vin aceste gânduri, ai grijă să stai la pândă să le prinzi în plasă și să nu le termini de gândit. Nu le mai formula, oprește-le la timp, transformă-le în alte propoziții care să nu aibă legătură cu ceea ce voiai să spui. Fă ceva surprinzător de diferit, uimește-ți mintea cu un gând atât de inedit, să o faci să uite că avea de gând să te întristeze. Dă-i un apus de soare privit de pe un munte care se ridică din mare. Dă-i un zbor cu parapanta. Dă-i ceva uimitor, frumos, palpitant, dă-i ceea ce știi tu că ar avea nevoie.

Sunt așa cum îmi spun că sunt. Iar eu mă cred pe mine însămi, nu-i așa? De ce nu aș face asta, până la urmă, chiar de aș avea dubii, pe mine mă cred cel mai mult.

Dacă îmi spun că sunt fericită, atunci sunt. Și dacă sunt fericită, pot depăși mult mai ușor toate acele provocări pe care mi-ar fi fost ceva mai greu să le trec dacă aș fi făcut-o crezându-mă nefericită. Are sens? Are! Chiar are.

Alege să fii fericit, fericită! Alege să fii așa, pentru că chiar este o alegere. Una atât de simplă, deși o credem complicată. O alegere despre care nu ne învață la școală și despre care, în cele mai multe cazuri, nu au știut să ne învețe nici părinții, nici bunicii. Dar generațiile se schimbă. Creștem și devenim la rândul nostru sursă de informații pentru cei la început de drum. Este un lucru îmbucurător. Noile generații au șansa de a știi cum să gestioneze emoțiile, cum să o ia pe drumul drept în loc de unul întortocheat și inutil.

Alege să fii fericit, fericită! Alege să te simți astfel. Alege să îți vorbești doar despre fericire. Alege drumul care te ajută să mergi mai departe, să ieși din cercul care vrea cu disperare să te țină în loc. Pentru că locul tău e departe, foarte departe, unde sunt zâmbete, împliniri, dăruire, prietenie, iubire, grijă, acolo unde poți să te desfășori și mai bine, acolo unde descoperi câte poți face mai bine, mai frumos, mai mult și pentru alții.

Iar tu dragă cititor, cititoare, de știi de aceste lucruri, cred că deja le spui și altora, nu-i așa? Ai vreun secret anume pentru fericire? Împărtășește-l cu noi. Fericirea ne susține echilibrul de care avem nevoie pentru a realiza lucruri minunate împreună. Și chiar cred că sunt multe de realizat în această lume. Avem nevoie doar de un strop de voință și dorință. Și strop lângă strop, zi de zi, lună de lună, an de an, om cu om, se face un ocean. Iar un ocean are o forță extraordinară.

Cu drag,

Ius

spacer

Bunul meu prieten, Timpul

Timpul nu-i nici mult, nici puțin. Timpul e atât cât e.

tic-tac tic-tac.

Timpul nu se ia în derâdere. Cum nu trebuie luată nici sănătatea, nici bunăstarea materială.

Timpul este perceput diferit de către doi oameni în aceeași situație.
Timpul este perceput diferit de același om în situații diferite.

Trebuie să te împaci cu timpul, când ai timp să o faci pe îndelete, când ai liniște, nu când te simți pe fugă, presat de minutele care se scurg. Dar doar la timp nu ne gândim când ne e bine și credem că îl avem pe tot la dispoziție. Îl ignorăm, îl tratăm de parcă ar fi o condiție sine qua non a firii. Dar nu e. Apoi ne lovește. Într-o fracțiune de secundă. Nu timpul în sine, nu, ci modul în care îl percepem. Iar de este să vină această clipă înainte de împăcare, e mult mai greu. Ne contrazicem pe noi înșine, inventăm visuri absurde, cerem imposibilul. Căci da, și în tărâmul tuturor posibilităților, tot mai rămân câteva lucruri imposibile. Și culmea, unii ar spune că nici măcar nu sunt reale, că totul este suma imaginațiilor noastre. Dar nu putem funcționa fără reguli. Și aici pare contradicția.

Cu timpul te poți împăca oricând. Nu există vreun moment nepotrivit. Dar există cu siguranță acele momente mult mai bune. Și de ce nu am preveni ceva, în loc să tratăm? De ce nu am anticipa o nevoie, înainte de a ne lovi de ea? Cum ne împăcăm cu timpul, ține de fiecare dintre noi. Nu cred că există rețete fixe. Din contră, multă flexibilitate.

Timpul este una dintre multele necunoscute ale vieții.

Timpul este o colosală provocare. Ce poate fi mai provocator unei minți care înțelege că ar putea călători în orice direcție, dar cu toate astea nu i se permite să o facă? O restricție clară, care cere alte rezolvări, care cere soluții diverse, inovative, ingenioase, care nu ar fi fost puse la încercare dacă ecuațiile ar fi fost mai ușor de rezolvat.

Timpul este una din lecțiile pe care le învățăm în această viață. Să-l petrecem astfel încât să ne fie de folos.

spacer

începutul unei zile extraordinar de bune

Știam că risc să ajung cu întârziere la muncă. Mai îmi era și somn, aș fi vrut să profit de zece minute în plus ca să mai ațipesc puțin. Așa, un somn pe fugă. Apoi, poate că aș fi băut și o cafea privind răsăritul.

Știam că risc să ajung cu întârziere la muncă, dacă voi ieși din casă abia după ce îmi încep ziua așa cum îmi doresc, adică împăcată pe deplin și cu ce a fost, și cu ce va fi.

Și totuși… exact asta am făcut. Am ales să nu plec din casă neîmpăcată. N-am tras puiul de somn și nici nu am pus de-o cafea. În schimb, am ales să nu încep un nou drum fără să ma asigur că îl încep așa cum vreau. Nu știam dacă va dura cinci sau douăzeci și cinci de minute. Nu știam decât că vreau să mulțumesc în liniște pentru ziua de ieri și pentru săptămâna ce a trecut și că vreau să îi cer Celui de Sus să îmi trimită astăzi cele mai bune gânduri pentru ca eu să pot să rezolv tot ceea ce am de făcut, și asta în cea mai bună variantă posibilă.

Unii fac asta de când se știu. Unii o prind în rugăciune. Unii seara, alții dimineața. Eu am înțeles că acest lucru este de folos pentru a pune lucrurile în ordine și mi-am creionat propria variantă. Uneori e ușor, alteori e ceva mai greu. Și de când am început să fac acest lucru, mereu plec la drum cu o incredibilă putere și convingere că totul va fi bine, că voi ști să găsesc soluții, că sorții vor fi de partea mea. Iar încrederea aceasta este de neprețuit. Este un sentiment pe care, iată, atunci când nu l-am avut, l-am căutat. Odată găsit, totul devine mai natural, mai cursiv, mai simplu de realizat. Totul pare să se întoarcă, de fapt, pe făgașul natural al evenimentelor.

Nu irosiți această minunată putere pe care o avem atât de la îndemână. Este parte din noi. Și este nevoie doar de un mulțumesc sincer și de un și mai sincer te rog.

 

 

Zilele minunate și pline de frumos, oameni dragi!

Ius

spacer

exercițiu de „diferit”

Știi senzația aceea de aducere aminte pe care o provoacă un miros? Te ia și te poartă cu ani în urmă. Un parfum, de exemplu. Un parfum pe care îl purta X cândva. X despre care nu mai știi nimic. Sau un săpun. Îți lasă în palme un miros de acasă. Sau când treci pe lângă o terasă. O farfurie aburindă își face drum până la tine și îți aduce aminte de vacanță.

Dar ce ar fi dacă ai încerca lucruri noi? Atât de noi încât să nu te lege de nimic din urmă, ci să îți trezească toată ființa? Mirosuri, culori, drumuri, oameni. Ieșind din rutină, cine știe unde te pot duce toate astea? Exact! Nu știi. Tocmai asta e minunat.

De la mici prostioare, până la lucruri mari.

Schimbă balsamul de rufe, schimbă traseul spre serviciu, dezabonează-te de la newsletterele necitite, scrie cu mâna stângă. Fă poze la rame goale cu pietre zâmbărețe. Rupe ritmul.

 

ppv25nov2016

 

 

spacer

Gând. Despre alegeri.

Am scris, am tăiat…

 

 

 

Las spațiu alb. În loc de tăcere.

Fiecare alegere din viață e un examen. Îl iei sau îl pici. Iar la răscrucea aceea de drumuri, nu te mai întorci niciodată. Nu în aceleași condiții.

Să încerci să pui în balanță bine sau rău… după ce criterii? Poate doar de dragul unui exercițiu de logică. Altfel, răspunsul e dincolo de înțelegere. E o variantă, una dintre milioanele de variante posibile, care se desfășoară nestingherite în multiversul nostru. Toate opțiunile sunt bune, pentru că ne duc din punctul A în punctul B, unde A și B sunt spațiu, sunt timp, sunt suflete, sunt orice ce poate fi imaginat și mai mult de atât.

Fie-ne alegerile ușor de purtat pe umeri.

spacer