Archives

Trăiește-ți emoțiile! Observă minunile.

Azi, trăiește emoția minunii!

Caută miracolul din tot ceea ce vezi, ce auzi, ce atingi. Simte bucuria găsirii minunii, exploziei de frumos, de inedit, de emoții noi. Minunează-te de cum poate să existe. Și tot ceea ce astăzi vezi mai clar, e pentru că te-ai uitat.

Chiar dacă ziua de azi seamănă incredibil de mult cu cea de ieri – aceleași drumuri, aceleași obligații, aceiași oameni, aceleași flori în ghiveci, același magazin de unde iei pâine – tu ai puterea să găsești minunile pe lângă care treceai cu nepăsare de obicei. Cu fiecare gest dublat de atenție, cu fiecare secundă zăbovită în plus asupra unui lucru, ai posibilitatea să îi observi unicitatea. Fă acest exercițiu astăzi. Repetă-l și mâine, dacă îți place. Transformă-l în obicei sau păstrează-l ca exercițiu sporadic, după cum simți că îți este mai de folos.

De-aș avea o pregătire de specialitate, probabil că ți-aș prezenta altfel recomandarea mea. Sunt un simplu om, ca tine, un om care vrea să se bucure de această lume. Am explorat și voi continua să explorez incredibilul ascuns, voi continua să îl caut, să îl găsesc, să mă bucur zi de zi. Și voi împarți cu tine gândurile mele în această nouă serie „Trăiește-ți emoțiile!” pentru că ar fi păcat să trec singură prin această aventură a vieții.

spacer

Acasă… dulce cuvânt

Originalul mi-a fost foarte drag. Și am de gând să îl lustruiesc doar pe ici, pe colo.

Acasă este acolo unde te întorci mereu cu drag, acolo unde tu eşti cu adevărat tu. Acolo unde plângi, unde urli, unde te întinzi pe jos când vrei să râzi în voie către tavanul alb, doar pentru că aşa vrei tu.

Acasă e acolo unde eşti cu ai tăi, cei dragi ție. Acasă e uneori camera de hotel, dacă eşti în vacanţă, sau poate în delegaţie, pentru că acolo un pat te aşteptă să visezi frumos. Acasă poate fi uneori serviciul, în zilele în care i te dedici, când ai satisfacții pe măsură.

Acasă e acolo unde sunt motivele care te rețin cu plăcere. Acasă e acolo unde nu ai restricţii.

Acolo unde ştii că te aşteaptă cineva cu braţele deschise, cineva care numară clipele de când ai plecat şi până când te întorci. Poate că dă din coadă, poate că nu. Acasă are un miros aparte, a prăjitură cu vişine proaspăt scoasă din cuptor, cum numai Bunica o făcea pe vremuri.

Acasă e uneori departe, foarte departe şi ajungi să crezi că ţi-a dispărut cel de-al şaselea simţ care trebuia să îţi poarte paşii acasă.

Acasă s-ar putea să fie altfel decât te așteptai. Uneori s-ar putea să îți dai seama că te-ai înşelat şi să nu mai recunoşti locul care era al tău. S-ar putea să hoinăreşti mult, să crezi că îți pierzi speranţa, să te aşezi acolo unde nu ar trebui, să clădeşti castele pe nisipuri mişcătoare. Sunt toate riscuri ale vieţii. Sunt toate lecții și cărămizi pentru tot ceea ce va urma.

Cât timp păstrezi în suflet dorul de acasă, cât timp îţi cauţi locul liniştei tale, cât timp nu laşi speranţa să plece, locul tău e mai aproape de tine. Te aşteaptă și o să îl găsești. Pentru totdeauna sau până când îl vei căuta pe cel nou.

Fiecare are un acasă propriu, unic. Un acasă drag și aducător de energie pentru ziua de mâine, pentru râsete, pentru oameni dragi, pentru a trăi viața din plin, în cel mai frumos mod posibil.

Pentru mine, acasă este toate acestea și încă multe altele. Pentru mine, acasă este în primul rând locul în care mă regăsesc. Tu cum ai defini cel mai bine acasă, locul tău unic?

spacer

gura de cafea – clipa

Mă uitam puțin în urmă, la ceea ce am așternut în rândurile de acum câțiva ani și… sunt de acord cu mine. Încă :). Dar nu mai sunt de acord cu felul în care o spuneam, cu tonul, cu concluziile, cu melancolia. De principiu… fondul rămâne același, dar forma necesită schimbare. Așa că mi-am propus să mă rescriu. Daaa, la propriu, nu la figurat 🙂 ! Adică să iau frumos la mână o serie de postări (ar fi prea mult să le spun „articole”) și să le refac. Și, cine știe, poate mai refac exercițiul peste încă niște ani și va ieși ceva interesant.

„gura de cafea – clipa”, rescris || sau ce e altfel în 2017 față de 2013 || originalul – aici.

fiecare clipă e altfel, diferită de cele ce au fost înainte.

totul se schimbă rapid. formă, stare, context. tot așa și noi. trăim și trecem peste multe clipe, ne păcălim uneori că ne-am putea întoarce înapoi la ele. dar drumul nostru este înainte.

încercăm de multe ori să prindem în fotografii clipele, omițând să ne bucuram cu adevărat de ceea ce se întâmplă în acel moment. iar adevărul este că nu avem nevoie de zece poze ca să trezim o amintire, ci una este suficientă. și poate… nici măcar de acea poză, ci de amintirea vie din suflet sau poate dintr-un jurnal.

ce vă îndemn eu astăzi? oriunde unde sunteți, orice faceți, bucurați-vă și trăiți, la maxim, cu adevărat fiecare clipă a vieții! un apus, un concert, o serbare… sunt amintiri atât de frumoase, încât merită să le păstrăm direct în inimă, nu să fim spectatori ai vieții noastre din spatele ecranului camerei foto sau al telefonului.

spacer

Fă-i să râdă!

Fă-i pe oameni să râdă!
Fă-ți iubitul să te ia în brațe în zbor!
Fă-ți vecina să-ți răspundă la zâmbet cu unul larg să i se vadă toți dinții!
Fă-ți colegul să arunce în tine cu un avion de hârtie când toți ceilalți plesnesc de seriozitate!

Da, da chiar așa am vrut sa zic! Tu! Tu, înaintea altora, tu să faci toate acestea!
Nu aștepta să facă ei primul pas, nu cere înainte de a da. Provoacă-le bucuria, fă-i să fiarbă de nerăbdare să se exprime, să râdă la tine.

Stârnește emoții frumoase, pline de drag, de neașteptat, de nou, de amintiri, de speranță, de recunoștință! Fă-i să-ți răspundă înainte să întrebi. Fă-i să se simtă așa cum îți dorești tu să te simți în preajma lor.

Fii cea mai de preț piesă din domino.

Ce fac eu din toate astea? Ce pot, cât pot mai mult. Pe restul le învăț din mers. Și mă bucur nespus când altcineva o face, când îmi rupe un zâmbet și un chicotit neprevăzut.

Cu drag,

Ius

spacer

Fericirea este o alegere

Fericirea este o alegere – a fiecăruia dintre noi, independent.

Fericirea mea nu depinde de alții. Și chiar de nu voi putea spune că nu mă afectează modul în care cei din jurul meu interacționează cu mine, în aceeași măsură știu că fericirea mea nu depinde de aceștia, ci de mine.

Fericirea mea nu este legată de evenimentele prin care trec, de ceea ce „mi se întâmplă”. Și chiar de nu voi putea spune că nu mă afectează ceea se întâmplă independent de voința mea, în aceeași măsură știu că fericirea mea depinde de modul în care percep eu realitatea, de cum înțeleg, de cum învăț, și mai ales cum aleg să reacționez.

Fericirea mea nu așteaptă ca altcineva să o creeze pentru mine și să mi-o aducă drept cadou.

Fericirea mea nu se plânge „vai cât de nefericită sunt” nici măcar atunci când simte neliniște în perioade dificile, pentru că știe că așa n-ar face decât să se afunde într-o stare gri din care să lupte mai târziu să iasă.

Fericirea mea… nu a fost mereu așa, dar a învățat cum să fie, cum să devină, cum să se refacă, cum să se ridice din praful de pe jos, cum să râdă din toată inima, cum să accepte ajutor pentru a alerga mai repede. De aceea scriu aici, acum, aceste rânduri. Pentru că dacă, întâmplător, tu dragă cititor sau cititoare, cochetezi în aceste momente cu tristețea sau te-a prins în capcană vreo stare înnorată, să știi că se poate. Poți fi altfel, poți fi zâmbet și soare, poți să faci astfel încât să îți fie bine și apoi să le spui și altora cum ai făcut.

Ai un singur lucru de făcut: când încep să îți roiască începuturi de gânduri de genul: eu nu-s… eu n-am… eu nu pot… când îți vin aceste gânduri, ai grijă să stai la pândă să le prinzi în plasă și să nu le termini de gândit. Nu le mai formula, oprește-le la timp, transformă-le în alte propoziții care să nu aibă legătură cu ceea ce voiai să spui. Fă ceva surprinzător de diferit, uimește-ți mintea cu un gând atât de inedit, să o faci să uite că avea de gând să te întristeze. Dă-i un apus de soare privit de pe un munte care se ridică din mare. Dă-i un zbor cu parapanta. Dă-i ceva uimitor, frumos, palpitant, dă-i ceea ce știi tu că ar avea nevoie.

Sunt așa cum îmi spun că sunt. Iar eu mă cred pe mine însămi, nu-i așa? De ce nu aș face asta, până la urmă, chiar de aș avea dubii, pe mine mă cred cel mai mult.

Dacă îmi spun că sunt fericită, atunci sunt. Și dacă sunt fericită, pot depăși mult mai ușor toate acele provocări pe care mi-ar fi fost ceva mai greu să le trec dacă aș fi făcut-o crezându-mă nefericită. Are sens? Are! Chiar are.

Alege să fii fericit, fericită! Alege să fii așa, pentru că chiar este o alegere. Una atât de simplă, deși o credem complicată. O alegere despre care nu ne învață la școală și despre care, în cele mai multe cazuri, nu au știut să ne învețe nici părinții, nici bunicii. Dar generațiile se schimbă. Creștem și devenim la rândul nostru sursă de informații pentru cei la început de drum. Este un lucru îmbucurător. Noile generații au șansa de a știi cum să gestioneze emoțiile, cum să o ia pe drumul drept în loc de unul întortocheat și inutil.

Alege să fii fericit, fericită! Alege să te simți astfel. Alege să îți vorbești doar despre fericire. Alege drumul care te ajută să mergi mai departe, să ieși din cercul care vrea cu disperare să te țină în loc. Pentru că locul tău e departe, foarte departe, unde sunt zâmbete, împliniri, dăruire, prietenie, iubire, grijă, acolo unde poți să te desfășori și mai bine, acolo unde descoperi câte poți face mai bine, mai frumos, mai mult și pentru alții.

Iar tu dragă cititor, cititoare, de știi de aceste lucruri, cred că deja le spui și altora, nu-i așa? Ai vreun secret anume pentru fericire? Împărtășește-l cu noi. Fericirea ne susține echilibrul de care avem nevoie pentru a realiza lucruri minunate împreună. Și chiar cred că sunt multe de realizat în această lume. Avem nevoie doar de un strop de voință și dorință. Și strop lângă strop, zi de zi, lună de lună, an de an, om cu om, se face un ocean. Iar un ocean are o forță extraordinară.

Cu drag,

Ius

spacer