Două bătăi de aripi. Între ele, viața.
Un fluture se pregătește de următoarea mișcare. Între cele două bătăi de aripi, ne naștem, trăim și ne ducem.
Respirație. Iubire. Contemplație. Trăite intens, neîngrădit.
Bucuria de a fi. Pur și simplu.
Lecții ale vieții, preocupări pământești, grijă pentru semeni.
Dar și grabă, durere, frângere, suspine, pierderi. De neînțeles. De netrăit, și totuși. Mergem mai departe. Timpul nu stă în loc. Tic-tac, tic-tac. E sigur relativ timpul ăsta?
Până când mosorul zice stop, până aici ți-a fost firul.
Cu fiecare dispariție, cei rămași ne pierdem echilibrul, iar lumea noastră mică se frânge. Va trece un timp până se va reface din cioburi adunate de pe jos.
Să dai înapoi lumii tot ce ai învățat de la un om. Cred că aici este cheia vieții. De fapt, nu tot. Că nu ai avut timp pentru tot. Măcar o parte. Măcar bunătatea, omenia, blândețea. Apoi să te apuci să înveți din amintiri și dai mai departe cât poți mai frumos. Și lași altora moștenire ce știi, ca un nou cerc să se deschidă. Să împarți zâmbete, îmbrățișări, atenție – ceea ce contează cu adevărat.
Două bătăi de aripi. Început și final.
O bătaie de aripi. O bătaie a inimii. Ultima. La revedere, tata.
#ziua5
Știu că într-o astfel de situație cuvintele venite din afara ta nu au mare valoare. Cu toate acestea, te rog să primești gândurile mele de susținere.
Să-i fie sufletul în lumină, pace și odihnă!
Mulțumesc pentru aceste gânduri!
Cum spune Mugur, cuvintele nu-și prea găsesc locul. Gând bun! Condoleanțe și putere!
Mulțumesc mult, Potecuțo!