îmi pasă

Votează pe 10 noiembrie!

Îmi asum riscul de a pierde niște like-uri, pentru că nu îmi asum confortul tăcerii.

Săptămâna aceasta se încheie cu primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019.

Au trecut 30 de ani de la revoluția (?) din 1989. A fost revoluție, măcar pentru un timp, în sufletele multora dintre cei care au suferit în perioada comunistă ceaușistă. A fost ce a fost cu adevărat, o trambulină pentru unii care au schimbat măștile și ne-au confiscat drumul. Dar nu despre asta e vorba azi. Ci despre trei decenii în care am înaintat prea puțin. Despre trei decenii în care corupția s-a extins precum un mucegai. Despre tot timpul ăsta în care România a pierdut pe multe planuri: educație, sănătate, infrastructură (și multe altele). Iar pierderile acestea au declanșat, din durere și disperare, pierderea omeniei și credinței. Dar cumva cu cât acestea scad în unii, cu atât încolțește mai puternic în alții puterea de a lupta, dorința de a fi de folos lumii și înțelepciunea de a-și alege bine semenii cu care să construiască.

A durat mult, dar poate atâta timp îi ia unui om să se coacă, câtă vreme e un fruct pe un teren secătuit. Suntem un neam ce pare că înflorește din durere adâncă. Lăsăm pe mai târziu întrebări și răspunsuri, de ce, cum, poate că.

Acum e timpul să votăm.
Duminică e ziua votului și e mult mai mult decât un drept. Este deopotrivă o obligație pentru toți ai noștri care au suferit și e o dovadă de minim respect pentru generațiile care ne urmează.

Un președinte se alege o dată la 5 ani. Deci, ia să te gândești, de câte ori o vei putea face în această viață? Nu de multe ori, nu-i așa? Și-atunci merită să faci tot ce e necesar pentru a putea ajunge la vot, pentru a te urni din casă oricum ar fi vremea. Nu merită să arunci votul dintr-un impuls punitiv pe un prezidenţiabil al cărui rol este să deturneze procente. Nu merită să te împingă un gând măreț de tip „io-s apolitic” să nu participi la vot sau să-l anulezi, pentru că adevărul este că politica ne afectează pe toți, nu putem trăi în afara sferei ei de aplicabilitate a legilor. Și nici măcar nu știi cui îi donezi abținerea ta, e loterie pură. Alege responsabilitatea, chiar dacă îți e poate mai dificil.

Acesta este, evident, o pledoarie pentru a merge vot. Și până aici poate fi doar un discurs civic.

Voi face însă un pas în plus. Nu vă pot spune ce să votați, nu ar fi potrivit. Fiecare are capacitatea de a înțelege, de a privi în jur și de a privi în interiorul său. Fiecare poate decide ce vrea și ce va face pentru asta. Este parte din democrația pe care ne-o dorim, bazată pe respect reciproc.

Dar vă voi spune în mod repetat în zilele următoare ce cred eu, care sunt oamenii în care îmi pun speranțele și ce mă motivează.

Și închei cu o informație utilă. Iată cum va arăta buletinul de vot:

http://prezidentiale2019.bec.ro/wp-content/uploads/2019/10/bv_tara_tur1.pdf

Mă adresez exclusiv persoanelor cu drept de vot conform legislației în vigoare.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.