Adu-ți aminte când ai mers ultima dată prin ceață. Adu-ți aminte cât vedeai în jurul tău, până la ce distanță și cât de clar sau vag. Cum știai ce se ascunde în spatele ceții? Oare pentru că știai dinainte sau pentru că ghiceai? Cum a fost pentru tine?
Când am mers eu ultima dată prin ceață, mi-a lipsit claritatea imaginii, mi-au lipsit contururile, mi-a lipsit informația pe care o bănuiam ascunsă în ceață. Și cel mai mult mi-a lipsit soarele și umbra pe care ne-o oferă.
Umbra făpturilor sau lucrurilor pune la dispoziție o mulțime de beneficii, iar lipsa ei le face cu atât mai importante și le scoate în evidență. Căderea umbrei dă indicii despre oră, protejează de soare, definește noi forme. Sau ascunde.
Astfel încât, mă întreb: când nu există deloc umbră, cum poți ajunge la ce ascunde? Pentru că absența ei nu înseamnă absența lucrurilor ascunse, ci mai curând dificultatea de a le găsi.
Ceața și umbra pe care le vedem… sunt cele despre care putem vorbi ușor, căci sunt în fața noastră. Le cunoaștem. Sunt palpabile. Dar la cele dinăuntrul nostru… cum ajungem când reperele uzuale ne lipsesc? Cum să ne aflăm umbrele, când ceața ne cuprinde mintea și ne amorțește simțurile? Cum să ajungem dincolo de ceea ce este aparent?
Întrebări la care găsim răspunsuri. Poate nu din prima. Poate nu răspunsuri definitive. Poate apar alte întrebări. Cert este că înaintăm cu fiecare întrebare pusă, cu fiecare gând nou care răsare, cu fiecare nedumerire.
La multe întrebări cu folos, oameni frumoși!
Şi la multe răspunsuri înţelepte!
Mulţumim frumos!
La mulţi ani, Iustina!
La mulți ani, Potecuțo! Un 2019 de excepție să ai!
Îţi mulţumesc mult!