poezii

înfluturare

Când nu cunoști, din frică, râzi.
Când nu admiți, din ignoranță, fugi.
Când nu permiți, din neputință, dai.

Când ai putea, zâmbind, să fii blândețe.
Când ai putea, tăcând, să-mbrățișezi.
Când ai putea, iertând, să te renaști.

să recunoști, să reușești, să plângi, să te ridici, să râzi, să urli, să te miri
sunt toate omenești

poate că dor
poate că-i greu
poate-i nevoie de un timp
sau doar de tine
prezent acum, în tot ce faci – nu răscolind trecutul, nu adunând visări,
fără de vorbe înțepate, fără dureri de aruncat drept pietre,
cu drag de oameni, fără mască, real și autentic, vulnerabil,
așa cum te-ai născut, frumos și bun,
fără reproșuri pentru tine
cu tot ce ai făcut, cu tot ce ești, cu tot ce vei avea,
precum un fulg de nea venit de sus
ce lasă-n urmă perfecțiunea
și curios devine pic de apă
ia forme noi, necunoscute, neștiute

poate că nu știi cum s-o faci
– nici eu –
dar timp să învățăm avem, atât cât vrem.

 

© Iustina Dorobanțu, septembrie 2018

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.