alegeri, rânduri de gânduri

„A fi Om”

Mi s-a întâmplat să fiu în mai multe ocazii printre cei care atribuie calitatea de „un adevărat Om” câte unei persoane deosebite. Pentru mine, omenia aceluia, faptele sale, modul în care a acționat o anume persoană îmi dovedea că este altfel decât majoritatea – mai bun, mai uman, mai înțelept… mai Om.

Dar este oare potrivită o asemenea afirmație? Nu suntem cu toții oameni? Buni sau mai puțin buni, mai înțelepți sau mai puțin, mai cu inimă largă sau deloc. A-i stabili statutul cuiva de „Om cu O mare”, nu este cumva doar un gest care vine din obișnuința de cataloga comportamente, de a eticheta oameni, poate și din dorința de a găsi ceva bun, ceva de care să mă agăț pentru a-mi crește încrederea în omenire?

Și nu cumva suntem cu toți oameni, fix așa cum suntem, cu toate bubele și necazurile noastre, cu toate frustrările și modul uneori degenerat în care ies la iveală, cu toate bucuriile și năzbâtiile? Așa suntem noi la începutul acestui secol, în anul 2018, aici, în țara noastră și în multe locuri din lume, pe această frumoasă planetă verdalbastră?

Poate că nu-s mai puțin oameni cei ce lovesc, nici cei ce întărâtă, ci sunt oameni care au nevoie de alți oameni pentru a se regăsi. Poate că anumite alegeri sunt făcute de cei ce nu știu, iar eu au nevoie de oameni alături, nu împotrivă. Îmi tot aduc aminte, repetitiv în ultimele zile, de o postare mai veche, tare dragă mie, și în care cred:

1 thought on “„A fi Om”

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.