jurnal, rânduri de gânduri

porți și geamuri albastre

Legi, reguli și solicitări – unele sunt făcute pentru a fi respectate, altele pentru a fi încălcate. Când și cum alegem? Cum ne influențează viitorul astfel de decizii? Sunt întrebări importante, care merită luate în serios. Dar în unele zile este mai potrivit ca întâmplările să fie doar trăite, fără strictețe și doar cu bucurie. Am fost de curând în vacanță în Creta. Eu nu prea m-am împăcat cu clima, more »

alegeri, rânduri de gânduri

e despre noi

Când “e despre ei, nu despre mine” trece în “e despre mine, nu despre ei”? Când invers? Viața în sine oferă cele mai frumoase și clare lecții. Dar cât de deschiși suntem să înțelegem ce ni se întâmplă și să învățăm din asta, zi de zi? Când ar trebui să facem altfel decât ne îndeamnă primul impuls? Cum știm? Și cum exersăm să fim altfel, cum facem să devenim tot ceea ce more »

alegeri, jurnal, rânduri de gânduri

în mașina de tocat vorbe (1)

Știți momentul acela când apare o idee în minte, de parcă s-ar fi parașutat de cine știe unde direct între gânduri? Și apoi nu vrea să plece, se prinde bine cu mâinile de orice găsește în jur, cât să nu poată fi poftită pe poartă afară. Ei bine, nu știu cum reacționează alții, dar la mine în cap începe un întreg dialog. Ultima idee, cea sosită astăzi, îmi spune să more »