jurnal, recomand

la final de lectură: Pași

Știam că orele pe care le pot petrece la Bookfest sunt limitate. Așă că încă de pe drum am început „munca” de lămurire cu fata mea. Că avem de luat asta și asta, mergem la lansarea astălaltă, tu îți alegi cărți pentru vârsta ta și, da, poți să-ți iei și cu pisici, că știu că le iubești mult. Uite-așa cumpăram eu galopul prevăzut – cu două cărți cu poze cu pisici pe copertă. În fine, asta era în mintea mea. Să fac ordine în ceea ce urmează, ca să-mi fie ușor.

Ea, piticot, mă întreabă: dar de ce se cheamă „Pași”? Așa, ca locul ăla unde scrii tu?

Wow! Ce demonstrație frumoasă de atenție. Bravo ei.

Nu, n-are nicio legătură, îi zic. Iar eu nu scriu acolo. Adică, scriu, dar nu-i tocmai scris. Iar numele… poate că arată cum lucrurile se leagă uneori, că oamenii folosesc aceleași cuvinte, uneori gândesc la fel, sunt lucruri comune și astea ne apropie în viață.

Tăcere… cred și eu, filosofeala mea, căldura din mașină, drumul lung pe așa vreme și luarea pe sus la târgul de carte în loc de joacă.

Și așa m-am întors eu acasă cu Pași în geantă, acum mai puțin de-o săptămână. Eram curioasă – știind fragmentele puse din când în când de Em de blog – așa că am început să citesc după ce am ajuns acasă. Cu pauzele de rigoare pentru drumuri, mese, somn și serviciu, am închis de curând cartea.

Și v-o recomand cu drag! Pentru plăcerea textului care curge, pentru poveste, pentru cum te ia de mână până în intri în pielea personajelor, de-ajungi să-i iubești, să-i invidiezi, să-i critici, să-i compari cu viața ta, să le fii alături, să nu le fii, să înveți de la ei, să te întrebi dacă Em și Axel ne vor spune și continuare sau rămâne fiecăruia să o facă.

Ce este Pași? Pentru mine, ca cititor, este o poveste de dragoste, o radiografie a pasiunii, a lipsei ei, a căsătoriei, a cafelei de dimineață, a drumurilor, a vorbelor pe care ni le spunem noi înșine, deși fiecare poveste are încă o versiunea, alta decât a noastră.

Am iubit la începutul cărții, undeva între asocierea cu personajele și dorința de a fi ca ele, sau poate amintirea unei impresii de a fi trăit  așa ceva, acum sau altcândva. Apoi, spre mijloc, ceva m-a durut. Mi-a fost rău, greață și am tremurat. Poate era și de la nesomn, cine știe. Apoi am citit cu înfrigurare, simțim cum paginile care rămân de citit sunt din ce în ce mai puține. Și nu știu dacă e doar nenorocita mea de alergie sau cartea, dar știu că mi-a curs nasul și mi-am tot șters niște lacrimi.

Se poate comanda de la Editura Eikon.

2 thoughts on “la final de lectură: Pași

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.