povesti, parinti, copii, rânduri de gânduri

nu cred în chestii de parenting

Nu cred în parenting înainte de a face curat în propria curte.

Nici în cursuri, nici în cărți, nici în sfaturi cu ce ar trebui făcut și ce nu. Nu până nu ți-ai cunoscut toți demonii și ai făcut deja pași în lucrul cu ei. Nu cred că poți aplica precum o marionetă tehnici pe care nu le înțelegi cu adevărat, pe care le poți cel mult simula, fără a avea capacitatea de a le face pentru că le simți, ci pentru că „trebuie”.

Decât deloc, poate că este mai frumos și mai bine crescut un copil al cărui părinte s-a interesat care sunt ultimele răcnete din moda parenting-ului. Dar mie nu-mi plac comparațiile făcute cu jumătate de măsură, eu nu compar cu ce se poate mai rău, ci cu ce se poate mai bine. Un copil va simți și va fi afectat de rănile și insecuritatea părintelui, de tot ceea ce poartă în spate din anii copilăriei și ai devenirii sale – fie că părintele le conștientizează, fie că nu.

Și mă bucur că am dat zilele acestea peste mai multe articole care vorbesc despre părintele care nu uită să fie om, care nu este nici servitorul copilului, nici cel care își crește copilul în umbra sa.

Este extraordinar că în zilele noastre avem de unde învăța, că avem o mulțime de surse de informare, că putem să ne inspirăm unii de la alții. Dar pentru rezultate optime, trebuie să o facem cap-coadă, nu de la jumătatea drumului. Nu începând cu copiii, ci cu noi înșine. Și cu oameni frumoși și funcționali alături, copiii vor avea de unde învăța și nu vor ieși în pierdere.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!