rânduri de gânduri

Gânduri, final 2017. 11.

Să nu las pe ultima zi a anului ceea ce pot face acum… și să-mi răspund la întrebarea: cum a fost 2017 pentru mine? Ce am învățat, ce am simțit, ce am câștigat, ce am pierdut, ce n-am făcut suficient, ce pot face mai bine anul viitor?

În 2017…

  • Cel mai frumos lucru pe care  îl poți face cu oamenii este să ai încredere în ei” – spuneam în iunie, o repet și acum;
  • am învățat să accept cu deschidere oameni noi în jurul meu – fie în online, fie în viața reală; am învățat să accept cereri de prietenie pe facebook, am învățat să trimit cereri, chiar de nu îi cunoșteam personal, ca apoi să descopăr cât de minunați pot fi acești oameni și câte pot învăța de la ei; lumea se schimbă, modul de a ne conecta se redefinește și putem lua tot ce e mai bun din asta; am învățat să am încredere la prima vedere în persoane pe care le recomanda doar prezența într-un anumit mediu și ceva din felul lor de a fi; iar anul acesta am cunoscut astfel câteva persoane de la care am învățat foarte mult, iar ceea ce am învățat se va vedea cu adevărat în viața mea în anii ce vin, și pentru asta le mulțumesc din toată inima mea;
  • am învățat să îmbrățișez oamenii și să mă bucur de asta; e un gest încărcat de sinceritate, vulnerabilitate și căldură umană;
  • am luat decizia să renunț la un anonimat care era confortabil, dar nu mă definea; dacă de pe această pagină era un link către “dincolo“, de acolo nu se putea ajunge înapoi aici; mi-am făcut-o cu mâna mea, distribuind un articol, dar sincer nu mă așteptam ca două persoane să îmi spună pe nume în comentarii… m-a luat cu amețeală, am simțit ca mi-a căzut în cap tavanul și sub scaunul pe care stăteam s-a făcut un hău… puteam să șterg comentariile, sau puteam să îmi asum ceea ce declanșasem – o nouă față a mea, ieșită din spatele unei măști pe care nici nu știam să o port; iar asumarea propriei identități aduce liniște și creștere;
  • am înțeles că pentru a înțelege lumea este necesar să o explorez cu toate simțurile; este nevoie de un parcurs întreg prin care să o percep, să o înțeleg, să o accept, să mi-o însușesc, iar mai apoi să fiu capabilă să o redau – pe toate planurile: vizual, auditiv, tactil, precum și olfactiv și gustativ. Mai am mult de lucru… iar anul viitor se anunță interesant din acest punct de vedere pentru că nu le voi lăsa să doarmă;
  • am învățat că trebuie să spun ce vreau și să acționez; visurile nu-s suficiente dacă nu sunt însoțite de pași evidenți, clari, spre a le transforma în realitate. Uneori e nevoie să provoci în mod evident viața pentru a-ți duce pașii pe cărări cu intersecții, e nevoie să spui cu voce tare, să lași Universul să vadă că vrei uși pe care să le deschizi. Am aflat și testat puterea afirmațiilor la timpul prezent și am înțeles (deși era evident, dar nu am ținut cont) că nu te poți juca cu afirmații incomplete fără să existe repercursiuni;
  • m-am jucat cu imaginația și cu explorarea celor mai ascunse cotloane ale minții și inimii; am găsit hău, am găsit lumină, am găsit semne de întrebare, unele posibile răspunsuri și am deschis drum larg curiozității;
  • am exersat acceptarea, am trecut dincolo de ignoranță, judecată și de toleranță în unele cazuri; iar aici mai e mult de lucru, căci societatea timpurilor noastre ne provoacă din plin;
  • am citit prin primăvară cartea “Am murit și m-am descoperit pe mine însămi” de Anita Moorjani, care pentru mine a fost un puternic catalizator în devenire; mi-am redefinit mai apoi modul în care văd legile după care funcționează lumea;
  • vă las în pace și bine cu melodia care îmi este tare, tare dragă, și ea un puternic catalizator în îndrăgirea frumuseții lumii, bucuria de a putea contempla tot ceea ce este. Am ajuns la ea prin ceea ce am numit în toamnă buclă de context.
  • am trecut și de primul Crăciun fără porc & co, atât de natural – nu doar pentru mine, dar și pentru cine a întins masă. Respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară se reînvață, se exersează, se explică și altora. Iar răspunsul poate fi în cumpătare și asumare. Noua mea unitate de măsură, solstițiul – punct bun de a începe lucruri noi și benefice.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!