rânduri de gânduri

perspectiva ta? o alegere conștientă.

Capacitatea de a te detașa de o întâmplare care ar putea să te afecteze, de a privi din altă perspectivă, de a alege să conștientizezi și să înțelegi imaginea de ansamblu, de a învăța și reacționa cât mai adecvat și mai constructiv, capacitatea aceasta se învață prin exercițiu. Nu este pur și simplu ceva cu care te naști și rămâne în aceeași formă până la finalul vieții. Poate rămâne la același nivel, se poate degrada sau, dimpotrivă, se poate îmbunătăți considerabil. Depinde de fiecare ce alege pentru propria viață. Este nevoie de efort, de consecvență și rezultatele apar. Nu aștepta ca toți să înțeleagă ce faci sau să accepte abordarea ta. Din afară, pentru un necunoscător, poate părea bizar comportamentul tău. Și ce dacă? Tu să fii bine cu tine, în primul rând. Și dacă ți-e bine, vei avea și puterea și răbdarea să treci peste priviri, remarci, să vii cu o vorbă bună. Care, pe termen lung, poate că va conta mai mult decât îți imaginezi.

[paranteză]
Am scris asta dis-de-dimineață. Pe hârtie, cu stiloul. Cred că Cineva a luat de bune ce am zis, că mi-a trimis exemple de-a lungul zilei. Am păstrat aici forma inițială, fără ajustări.

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!