Când și de ce ne-am îmbolnăvit de aroganță, ignoranță și ipocrizie? Căci nu cred că noi, oamenii, ne-am născut cu ele la începutul veacurilor. Dar undeva pe drum ceva a putrezit și comportamentele astea s-au strecurat printre noi.
Nu toți sunt așa? Ok, mă aștept ca un asemenea gând să treacă rapid prin cap oricărui cititor. Și aș putea cădea în capcana de a-i da dreptate. Dar oare nu numim ‘bolnav’ un om atunci când un singur organ are o problemă? Unul, doar unul, nu toate, și cu toate astea întregul capătă atributul.
La fel și în lume. Un singur om bolnav ce poartă boala unui comportament dureros, unul singur dacă este, și toată colectivitatea din care face parte este bolnavă. Că nu ne convine, sau că ne este greu să recunoaștem, asta e cu totul altă problemă.
Și ca să mă asigur că îmi pun în cap ambele „tabere”, las mai jos două filmulețe, cu tot cu ceea ce nu-mi pare ok. De fapt doar link-uri, nu-mi încarc locul cu asemenea.
Le las și le comentez pentru că eu cred că avem cu toții de învățat câte ceva. De înțeles. De făcut diferit. De respectat mai mult. Și de vorbit cu alții. Pentru că oricât de ok ne-am considera fiecare dintre noi, nu suntem singuri pe lume. Suntem parte a unei societăți și ca parte integrantă a ei, fiecare dintre noi suntem aproape la fel de bolnavi pe cât este media societății noastre.
Primul. Porcul și cârnatul.
https://www.facebook.com/livekindlyco/videos/622395921442319/
Un fel de demonstrație pe față, un fel de „vezi, vezi, acum ți-e clar”? Păi… care e scopul? Că rezultatul e șocarea, nu schimbarea, nu dezvățarea. E un fel de „vezi, vezi, eu sunt mai deștept că m-am prins înaintea ta”. Nu. Nu așa se face. Decât în lipsă totală de empatie și inteligență emoțională, în lipsă de interes real pentru rezultatul final, sustenabil pe termen lung. Și, evident, la modul în care este prezentat, poate fi combătut prin faptul că a mers la extrem și că distorsionează realitatea.
Iar în continuare, alternativa. Ailaltă variantă.
Al doilea. Ce mai bunătăți.
https://www.facebook.com/officialgoodful/videos/1935898620005352/
Păi când mă uit la cum e storcită banana aia, sau la florile alea frumoase, rupte și puse-n farfurie, zău că mi se strânge inima. Și unii ar zice cu mândrie că asta-i varianta cu compasiune și drag de făpturi; alții ar zice, tot cu mândrie și luându-i peste picior, că omoară plantele.
Adevărul crud este dincolo de arătat cu degetul, nu în prigonirea vinovaților, nu în demonstrarea superiorității și înțelepciunii alegerii. Pentru că adevărul este că orice am consuma a fost cândva viu și nu a putut decide asupra propriei vieți. Avem o planetă pe care o mâncăm de vie pe toate părțile. Faună, floră, gaze, cărbune, piatră, lemn, o rupem în bucăți. Dar numai de o parte din ele ne rușinăm, când o facem. De o parte din restul, cel mult ne îngrijorăm.
Datorăm respect fiecărei bucăți pe care i-o luăm lumii. Fiecărei suflări curmate brusc, atât celor evidente (și ușor de perceput, fiind mai apropiate de forma noastră de a fi), cât și celor mai puțin evidente.
Datorăm respect planetei și tuturor formelor în care se manifestă viața pe aceasta, în toate formele sale.
Ne datorăm nouă înșine să recunoaștem această situație, să o acceptăm și să fie parte a vieții noastre.
Să ne asumăm, de ce nu, că am venit aici pentru a înțelege mai bine ce este simbioza, conviețuirea, sacrificiul de sine, ipostaza de călău, dezechilibrul, să acceptăm că întregul acesta funcționează prin părți care dispar și prin părți care integrează. Și să o facem în cunoștință de cauză, înțelegând principiile, înțelegând de ce-ul, nicidecum trăind cu nonșalanța ideii că au fost toate lăsate pentru noi și că astea ar fi rosturile lor pe lume. Nu. Nu blamând, nu demonstrând corectitudinea unei alegeri, nu simțind vina. Ci știind. Știind ce se petrece, dând uitării risipa, îngrijindu-ne să ajungă și la alții mesajul consumului asumat și cumpătat.
Să lăsăm în pace aroganța, ignoranța, ipocrizia. Că nu de ele avem nevoie. Ci de omenie, de înțelegere, de drag și respect față de viață.
