alegeri

mai întâi să încurajezi faptele bune

Primul gând să-ți fie să încurajezi faptele bune, înainte de a le incrimina pe cele rele.

Este ca în matematică. Gândește-te la diferența între înmulțirea cu zero și ridicarea la pătrat. Orice înmulțești cu zero devine zero, orice multiplici cu sine crește.

Pentru a rămâne ceva de făcut la finalul zilei, lunii, anului… pentru a putea crea spațiul dorit, pentru a avea rezultate, avem nevoie de mai mult bine. Anularea totală a răului, prin ducerea lui în zero în mod forțat, nu va face decât ca acel ‘zero’ să călătorească mai departe, anulând și partea bună. În schimb, când binele este mai mult, încă și mai mult, majoritar, tinde să înglobeze, să schimbe structura, să creeze. Și de așa ceva avem nevoie, de schimbarea care pleacă din bine, din bun, din frumos, din drag de oameni. Altfel vom sta mândri pe un morman de cenușă și atât.

 

 

Loc pentru dialog - nu ezita să-ți spui părerea!