Plouă, plouă greu și zgomotos. Plouă, iar ploaia asta m-a chemat afară.
Am ieșit din casă în tricou, desculță. Cerul era luminat intermitent, în dungi și forme albe, cu iz ușor de pericol. Am pășit ușor temătoare în iarbă. Eram încântată și era minunat.
Am stat să mă plouă, să mă bucur, să ascult ploaia, să simt picăturile de apă, să trăiesc frământarea naturii, să-i savurez starea. Am stat cât să îi simt bucuria.
Am stat puțin, pentru că ploaia era rece. Cred că am rămas în ploaie doar preț de două minute, până când m-a prins un tremurat incontrolabil. Ploua rece, prea rece pentru o zi de septembrie.
Încă plouă. Este duminică seara, plouă și cerul spală toate cele nedorite. Se aude din ce în ce mai ușor. Probabil că se duce să spele și alte locuri, alte întâmplări, alte făpturi.
Sub pătura moale, m-am încălzit, mă bucur că sunt, mă pregătesc să spun o poveste, apoi să visez.
Voi reciti postarea când ajung acasă că acum prea mă îndeamnă la visare şi n-am asta în fişa postului. Şi pun sunetul pe repeat că e ambianţa perfectă. 😉
Daca in visare introduci o ploaie rece (rece de tot), te trezeste imediat 🙂
Încerc şi asta deşi nu prea aş vrea să mă trezesc…